Reputatul cor Jesus College Cambridge va concerta în România în cadrul unui turneu susținut cu prilejul sărbătorilor pascale ce va cuprinde localitățile Sibiu, Biertan, Brașov și Mediaș în perioada 12 – 15 aprilie.
Intrarea va fi liberă la toate cele patru evenimente ale turneului.
La invitația Uniunii de Creație Interpretative a Muzicienilor din România, corul format din 46 de muzicieni vizitează pentru prima dată România, în urma unor turnee de succes susținute în Europa, Asia, America de Nord și Africa de Sud.
Fondat în anul 1496, odată cu fondarea Colegiului din Cambridge, corul este condus din anul 2017 de Richard Pinel în calitate de director muzical și dirijor. Richard Pinel este, totodată, director al Festivalului de Muzică din Edington și virtuoz organist distins cu numeroase premii internaționale.
Alături de cor vor concerta la orgă David Rees și Jason Richards. David Rees ocupă rolul de Senior Organ Scholar la Jesus College Cambridge, începându-și cariera de la vârsta de 7 ani la Westminster Abbey, unde a susținut la orgă slujbele zilnice, fiind invitat să concerteze și la evenimente majore precum vizita Papei Benedict la Londra și căsătoria dintre Prințul William cu Ducesa de Cambridge în anul 2011. Jason Richards este Junior Organ Scholar, absolvent al Dean Close School in Cheltenham, interpret ce s-a remarcat în numeroase recitaluri de orgă în bisericile istorice din Marea Britanie, dar și la Castelul Windsor, unde a fost invitat să concerteze în timpul ceremoniei căsătoriei Prințului Harry cu Ducesa de Sussex în anul 2018.
Program
· Sibiu: vineri, 12 aprilie, ora 19.00. Biserica Sf. Ioan (Johanniskirche), str. Mitropoliei nr. 32
Un concert parte din stagiunea „4 anotimpuri”, reprezentând Primăvara
· Biertan: sâmbătă, 13 aprilie, ora 18.00. Biserica fortificată
· Brașov: duminică, 14 aprilie
· Mediaș: luni, 15 aprilie, ora 18.00. Biserica fortificată Sf. Margareta