Corul de copii și tineret al Patriarhiei Ortodoxe Române concertează la Sibiu

Corul ”Symbol” al Patriarhiei Române, dirijat de diacon-profesor Jean Lupu și conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian, va susține un concert în cadrul Festivalului de Operă de la Sibiu.

Evenimentul va avea loc la Sala Thalia, vineri, 21 septembrie, cu începere de la ora 19 și face parte din turneul național dedicat Centenarului Marii Uniri.

Corul de Copii și Tineret ”Symbol” a fost înființat la data de 18 septembrie 1990 de către profesorul Jean Lupu, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale românești. Membrii corului sunt cu toții solfegiști. Obiectivele precizate în statutul corului sunt: de a populariza, cu predilecție, creația națională, laică și religioasă, precum și de a contribui la înălțarea spirituală a auditorului și la retușarea imaginii despre copiii României. Corul Symbol a fost primul cor de copii înființat ca asociație după Revoluția din decembrie 1989 și care s-a ridicat și a rămas la un nivel apreciabil. De asemenea, a fost primul cor de copii care a susținut un concert de colinde la Ateneul Român (16.12.1990), primul cor de copii și singurul care a dat integral răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, primul care a înregistrat primul disc de colinde (1991) și apoi dublul album conținând câtările Sfintei Liturghii cu preot și diacon (1992). A susținut concerte pe scenele Ateneului Român, Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Operei Naționale, Universității Naționale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Băncii Naționale a României, Tinerimii Române, în străinătate concertând în Grecia, Franța, Belgia, Republica Moldova, Elveția, Austria, Ungaria, Rusia, Spania, Germania, Norvegia, Lituania, Italia și Bulgaria.

Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.kompostor.ro și de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, str. Cetăţii nr.3-5) de luni până joi, între orele 10,00-12,00 și 13,00-16,00. Prețul unui bilet este de 20 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenți și pensionari.

Ediţia a XVII-a a proiectului Sibiu Opera Festival se va desfăşura anul acesta în perioada 9 – 28 septembrie. Pe parcursul celor 21 de zile de festival sunt programate spectacole de operă, concerte corale, vocal-simfonice, operă pentru copii. Nu lipsește din programul acestei ediții momentul de arii din opere în spații publice – ”Take an Opera Break” și nici concursul de canto ”Vox Artis”, ajuns la ediția X-a. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe pagina www.filarmonicasibiu.ro.

Sibiu Opera Festival este un eveniment organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu. Acţiune cofinanţată de Primăria municipiului Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*