Coronavirusul, alungat cu rugăciuni?

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, îi îndeamnă pe toţi preoţii şi călugării ortodocşi din eparhia sa să oficieze în fiecare dimineaţă „Paraclisul Maicii Domnului”, urmat de rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii, iar pe credincioşi să se roage pe cât posibil, de acasă, şi să ţină post.

„Rugăm pe toţi părinţii noştri slujitori ai altarelor din toate parohiile şi mănăstirile Arhiepiscopiei Sibiului să oficieze în fiecare zi din această perioadă, pe lângă slujirile obişnuite ale Postului Mare, dimineaţa, de la ora 8,00, Paraclisul Maicii Domnului, urmat de rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii. Ne rugăm pentru toţi cei bolnavi de la noi şi din lumea întreagă, dar îi pomenim şi pe toţi medicii, asistenţii şi lucrătorii medicali de pretutindeni”, spune Mitropolitul Ardealului, într-un document adresat preoţilor şi călugărilor din judeţ.

Potrivit sursei citate, ÎPS Laurenţiu Streza este convins că, prin unitate în rugăciune şi dragoste creştină, vom îzbândi.

„Suntem încredinţaţi că împreună, uniţi în rugăciune şi dragoste creştină, cu nădejdea în ajutorul Preamilostivului Dumnezeu şi al Maicii Lui Preacurate, vom izbândi!”, spune ÎPS Laurenţiu Streza, citat de Agerpres.

Mitropolitul Ardealului a oficiat duminică, slujba de la Catedrala Mitropolitană, afară, pe o scenă amplasată pe scări. Credincioşii au participat la Sfânta Liturghie în curtea Catedralei mitropolitane, păstrând distanţa cerută de normele în vigoare. De asemenea, la intrarea în curtea Catedralei şi în alte puncte din incintă au fost amenajate puncte de dezinfectare a mâinilor, iar în mai multe locuri au fost afişate îndrumările autorităţilor pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus.

„Este bine să stăm acasă şi să ne ferim, să împlinim întru totul rânduielile impuse acum, pentru că spre binele nostru sunt impuse. Iată că, stând aici, sub cupola mare a cerului, nu a Catedralei, am putut să primim, cu efort, cu jertfă, binecuvântarea lui Dumnezeu şi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”, le-a spus duminică, enoriaşilor, Mitropolitul Ardealului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*