Coronavirus Sibiu: Noile infectări pe grupe de vârstă: Un bolnav are între 0 și 18 ani, alți doi între 18 și 29 de ani!

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 730 de persoane (dintre care 682 adulți și 48 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 538 de persoane, iar 56 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimile 24 de ore, în județul Sibiu au fost confirmate pozitiv 13 persoane pe următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 de ani 1 persoană
  • 18 – 29 de ani 2 persoane
  • 30 – 39 de ani 4 persoane
  • 40 – 49 de ani 1 persoană
  • 50 – 59 de ani 2 persoane
  • 60 – 69 de ani 2 persoane
  • 80 – 89 de ani 1 persoană

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103. În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 95 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 102 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În cursul zilei de 15 iulie a.c., efectivele de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenate în acțiuni de verificare a 4 societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse, nefiind identificate nereguli. Efectivele de poliție locală au verificat 6 mijloace de transport în comun și au sancționat contravențional 1 persoană cu avertisment scris pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară.

În urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a 11 societăți, au aplicat 2 avertismente.

În  țară, de ieri au fost înregistrate alte 777 noi cazuri de îmbolnăvire și 19 decese.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*