Coronavirus Sibiu. Două decese și 37 de noi contaminări în ultimele 24 ore

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 18699 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 37 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 13493 de persoane, iar 664 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 140 de persoane, dintre care pe ATI 19 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 531 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1000 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 369 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 59 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 108 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 111 forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 973 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 64 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 247 mijloace de transport, din care 29 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei, din care:

–                           58 de sancțiuni în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           3 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Polițiștii locali sibieni au verificat 253 de persoane și au aplicat 11 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.

În cursul zilei de 4 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării tuturor activităților de verificare au fost aplicate  două avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 10 persoane și 1 societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

În data de 04 februarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de  13 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10000 lei pentru igiena deficitară a spațiilor de lucru.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*