În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 689 de persoane (dintre care 643 adulți și 46 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 517 de persoane, iar 53 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103. În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 180 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 108 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație publică, zone de agrement, zone aglomerate, precum și mijloace de transport în comun.
Au fost verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
În continuarea activităților demarate la data de 3 iulie a.c., ieri au fost angrenate în acțiuni 189 efective de poliție, pompieri, jandarmerie și poliție locală, care au desfăşurate acţiuni de legitimare a 67 de persoane și de verificare a 5 societăţi comerciale, fiind vizate totodată atât localuri de alimentaţie publică, cât şi mijloace de transport în comun.
Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Personalul SPF Aeroport Sibiu in cooperare cu polițiști din cadrul Biroului Poliției Transporturi – Postul de Politie Transporturi Aeriene au efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic ( H.G. 476/2020 ). Au fost efectuate verificări la o societate comercială din incinta aeroportului, fără a fi descoperite nereguli.
În ceea ce privește verificările efectuate de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au fost efectuate un număr total de 39 de verificări în urma cărora au fost aplicate 4 sancțiuni, dintre care două amenzi în valoare de 2.400 de lei și două avertismente.