Coronavirus la Sibiu: 350 de oameni în carantină

În județul Sibiu, numărul de persoane confirmate pozitiv în urma testării COVID-19 a ajuns azi la 126 de cazuri.

În ceea ce privește rezultatele negative, în județ sunt 571 de rezultate negative.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează 539 persoane izolate și 350 persoane în carantină. Au fost declarate vindecate și externate 25 de persoane. La nivelul județului Sibiu au fost înregistrate 11 persoane decedate, confirmate pozitiv în urma testării COVID-19.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 158 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționăm că, solicitările telefonice și scrise au vizat în principal:

  • centralizarea datelor și informațiilor referitoare la acțiunile de prevenire a răspândirii noului coronavirus;
  • întocmirea răspunsurilor la solicitările autorităților administrației publice locale;
  • coordonarea dispunerii în autoizolare sau carantină a persoanelor pe teritoriul județului Sibiu;
  • sprijinul acordat persoanelor aflate în carantină, izolare sau autoizolare, ce necesită ajutor.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 75 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În cursul zilei de 16 aprilie a.c., 151 de polițiști sibieni, 64 de polițiști locali și 6 efective MApN au desfășurat 99 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în perioada de referință, au fost aplicate 74 de sancțiuni în valoare de peste 220.000, din care una pentru nerespectarea măsurii privind izolarea, 59 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, 4 sancțiuni pentru fapte de natură economică și alte 10 sancțiuni în context.

De asemenea, 22 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 590 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind identificată o persoană care să nu respectă măsura izolării. 13 societăți comerciale și PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență.

În cursul zilei de 16 aprilie a.c., aproximativ 140 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În urma desfășurării celor 6  misiuni independente, jandarmii au aplicat 3 sancțiuni în valoare de 40.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*