Coronavirus | Două spații de carantină în Sibiu

Autorităţile sibiene au decis astăzi, în urma unei şedinţe, că evaluează două locuri, care deocamdată nu pot fi făcute publice, unde să fie ţinuţi oamenii în carantină, care au fost într-o ţară cu probleme din cauza coronavirusului.

Întrebat dacă au fost stabilite locurile de carantină în judeţul Sibiu, şeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu, a declarat: „Am avut o şedinţă la ora 8.30 pe codul roşu de vânt şi coronavirus. Pot să confirm că am luat în calcul două locaţii”, potrivit Agerpres. Subprefectul Rareş Macrea spune că cele două locuri de carantină sunt, în prezent, în evaluarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.

DSP confirmă că analizează cele două locuri de carantină, dar spune că acestea sunt „secrete” şi nu pot fi făcute publice, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Krisztina Gaal.

„Persoanele care s-au reîntors în ţară din alte zone decât cele aflate în carantină, se vor izola voluntar la domiciliu, iar dacă prezintă semne clinice de boală într-un interval de 14 zile de la revenirea în ţară, vor apela 112 pentru a urma procedurile stabilite. Toţi călătorii care revin în România din zonele declarate afectate din cauza coronavirusului, chiar dacă nu prezintă semne de îmbolnăvire, vor intra în carantină timp de 14 zile. Toate persoanele care se încadrează în definiţia de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unităţile sanitare unde acestea se prezintă (unităţile primiri urgenţe, spitale, medici de familie) la DSP. Pacienţii cu suspiciune de coronavirus din judeţul Sibiu vor fi trimişi pentru tratament la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti sau în alt centru nominalizat”, precizează reprezentanta DSP Sibiu, Krisztina Gaal.

ISU Sibiu a dat asigurări că are în dotare ce este necesar pentru a transporta pacienţi cu suspiciune coronavirus, şi anume targă izolată complet, echipamente de protecţie pentru cei de pe ambulanţele SMURD.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a pregătit la Secţia Infecţioase o zonă izolată, cu două paturi, dacă apare un caz cu suspiciune de coronavirus.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*