Coronavirus de mărțișor. Două decese și 48 noi cazuri

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 20105 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 48 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 14514 de persoane, iar 726 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 198 de persoane, dintre care pe ATI 27 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 150 de teste.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 594 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 624 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 61 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 44 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 114 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 131 de forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 980 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 113 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 368 de mijloace de transport, din care 76 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 de lei, dintre care:

–                           5 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spații pentru care s-au instituit restricții / interdicții;

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au sancționat administratorul unui bar din localitatea Porumbacu de Jos cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru desfășurarea de activități în spații pentru care s-au instituit restricții.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.500 de lei fiecare, doi organizatori ai unor evenimente desfășurate simultan în incinta unei unități de alimentație din municipiul Sibiu, în data de 27 februarie. Este vorba despre o petrecere de cununie și o petrecere de botez, cu participarea a 25, respectiv 100 de persoane.

Ambele evenimente au fost întrerupte, iar participanții au părăsit incinta localului.

–                           2 sancțiuni contravenționale cu avertisment aplicate persoanelor fizice pentru participarea la activități în spații pentru care s-au instituit restricții / interdicții;

–                           64 de sancțiuni în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;

–                           23 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.

Polițiștii locali au verificat 216 persoane fără a constata nereguli.

În cursul zilei de 28 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților de verificare a fost aplicată o amenda in valoare de 1000 lei și 2 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 6 persoane și 1 societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*