În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 28.874 (155 persoane confirmate în ultimele 24 de ore dintre care 7 reinfectate) de persoane.
Până la data curentă au fost vindecate 22.480 de persoane, iar 1130 persoane au decedat (4 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv.
Au murit:
– bărbat, 74 ani, nevaccinat
– femeie, 63 ani, ATI, nevaccinată
– bărbat, 74 ani, ATI, nevaccinat
– bărbat, 47 ani, ATI, nevaccinat.
La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 270 persoane, dintre care pe ATI 30 persoane.
La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 868 de teste dintre care 144 RT-PCR și 724 teste rapide.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1115 persoane aflate în carantină și un număr de 909 persoane în izolare.
În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au continuat acțiunile informativ-preventive, în contextul modificărilor legislative privitoare la măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în scopul informării și verificării operatorilor economici și cetățenilor cu privire la respectarea noilor modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.
85 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 603 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 46 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 152 de mijloace de transport, din care 3 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 2,79/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:
UAT | POPULAȚIE | CAZURI | INCIDENȚA |
POPLACA | 1802 | 10 | 5.55 |
CÂRŢA | 1210 | 6 | 4.96 |
MUNICIPIUL SIBIU | 170165 | 837 | 4.92 |
ŞURA MICĂ | 3624 | 12 | 3.31 |
ŞURA MARE | 5198 | 14 | 2.69 |
POIANA SIBIULUI | 2357 | 6 | 2.55 |
PORUMBACU DE JOS | 3276 | 8 | 2.44 |
MUNICIPIUL MEDIAŞ | 56151 | 136 | 2.42 |
ORAŞ CISNĂDIE | 25588 | 61 | 2.38 |
ŞELIMBĂR | 15988 | 38 | 2.38 |
GURA RÂULUI | 3812 | 9 | 2.36 |
APOLDU DE JOS | 1285 | 3 | 2.33 |
BIERTAN | 3039 | 7 | 2.3 |
BAZNA | 4023 | 9 | 2.24 |
ŞEICA MICĂ | 1793 | 4 | 2.23 |
BLĂJEL | 2355 | 5 | 2.12 |
TILIŞCA | 1431 | 3 | 2.1 |
ORAŞ OCNA SIBIULUI | 4340 | 9 | 2.07 |
ORAŞ COPŞA MICĂ | 5873 | 11 | 1.87 |
ORLAT | 3308 | 6 | 1.81 |
CRISTIAN | 4526 | 8 | 1.77 |
ORAŞ AVRIG | 15497 | 25 | 1.61 |
SLIMNIC | 4111 | 6 | 1.46 |
ARPAŞU DE JOS | 2842 | 4 | 1.41 |
JINA | 3599 | 5 | 1.39 |
VALEA VIILOR | 2230 | 3 | 1.35 |
ORAŞ SĂLIŞTE | 6258 | 8 | 1.28 |
AŢEL | 1686 | 2 | 1.19 |
ALŢINA | 1875 | 2 | 1.07 |
ORAŞ DUMBRĂVENI | 8432 | 9 | 1.07 |
BRUIU | 955 | 1 | 1.05 |
MARPOD | 1009 | 1 | 0.99 |
RĂŞINARI | 5651 | 5 | 0.88 |
ORAŞ AGNITA | 11583 | 10 | 0.86 |
ŞEICA MARE | 4640 | 4 | 0.86 |
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI | 4798 | 4 | 0.83 |
MOŞNA | 3767 | 3 | 0.8 |
TURNU ROŞU | 2491 | 2 | 0.8 |
HOGHILAG | 2536 | 2 | 0.79 |
SADU | 2704 | 2 | 0.74 |
CÂRŢIŞOARA | 1409 | 1 | 0.71 |
LOAMNEŞ | 2810 | 2 | 0.71 |
LASLEA | 4264 | 3 | 0.7 |
RACOVIŢA | 2899 | 2 | 0.69 |
ROŞIA | 6239 | 4 | 0.64 |
MERGHINDEAL | 1624 | 1 | 0.62 |
TÂRNAVA | 3382 | 2 | 0.59 |
ALMA | 1877 | 1 | 0.53 |
BRATEIU | 4171 | 2 | 0.48 |
MICĂSASA | 2094 | 1 | 0.48 |
ORAŞ TĂLMACIU | 8344 | 4 | 0.48 |
AXENTE SEVER | 4296 | 2 | 0.47 |
BÂRGHIŞ | 2248 | 1 | 0.44 |
VURPĂR | 3014 | 1 | 0.33 |
NOCRICH | 3427 | 1 | 0.29 |
DÂRLOS | 3629 | 1 | 0.28 |
Celelalte unități administrativ teritoriale au rata de incidență 0, fără nici un caz pozitiv raportat în ultimele 14 zile.