În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 18844 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 42 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 13581 de persoane, iar 672 persoane au decedat (1 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 142 de persoane, dintre care pe ATI 17 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 225 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1099 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 397 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 63 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 36 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 86 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
Pe fondul numărului de cazuri de COVID 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, 97 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au intensificat verificările acționând în sistem integrat împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu, vizând respectarea normelor legale impuse de auorități în contextul situației actuale.
Astfel au fost desfășurate activități de verificare pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, târguri, terase, zone turistice, dar și în mijloacele de transport în comun de pe raza administrativ-teritorială a județului Sibiu.
Astfel, au fost verificate 962 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 78 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 281 de mijloace de transport, din care 65 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale în valoare de 34.250 de lei, astfel:
La data de 7 februarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au constatat că, într-un imobil de pe raza localității Veștem, 8 persoane participă la o petrecere privată. Cei 8 participanți au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 16.000 de lei.
În cursul zilei de ieri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita împreună cu cei din cadrul Poliției Orașului Agnita au identificat 7 persoane care participau la o petrecere privată într-un imobil de pe raza localității Ilimbav, comuna Marpod. Organizatorul petrecerii a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar ceilalți 6 participanți au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei.
Aceiași polițiști au constatat că, în incinta unui restaurant de pe raza orașului Agnita, 38 de persoane participă la un botez. Administratorul unității și organizatorul petrecerii au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, alți 11participanți fiind sancționați cu avertisment scris, iar petrecerea a fost întreruptă.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, 7 februarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita, au depistat doi bărbați în vârstă de 22, respectiv 38 de ani, din comuna Iacobeni, care nu au respectat măsura carantinei, instituită după ce primul a revenit din străinătate, iar cel de-al doilea a fost contact direct al unei persoane infectate cu coronavirus. Cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare.
Tot în cursul zilei de ieri, pe raza județului Sibiu, au mai fost aplicate 115 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.500 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii de protecție sanitară și alte 44 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.750 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.
Polițiștii locali sibieni au verificat 79 de persoane și au aplicat 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.
În cursul zilei de 7 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
În urma desfășurării tuturor activităților de verificare au fost aplicate 6 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 9 persoane și 2 societăți comerciale . Au fost aplicate 3 avertismente verbale.
Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au participat împreună cu alte structuri ale M.A.I. la efectuarea controalelor pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Aceștia au efectuat un număr de 24 de controale și au identificat 3 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii Sars-Cov-2 fiind aplicate 3 avertismente.
În data de 04 februarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 13 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10000 lei pentru igiena deficitară a spațiilor de lucru.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.