În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1963 de persoane (dintre care 1828 adulți și 125 copii).Până la data curentă au fost vindecate 1329 de persoane, iar 106 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
S-a înregistrat decesul cu numărul 106. A murit un bărbat în vârstă de 68 de ani, care avea comorbidități.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 11 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:
- 19 – 29 de ani 3 persoane
- 30 – 39 de ani 1 persoană
- 40 – 49 de ani 2 persoane
- 50 – 59 de ani 2 persoane
- 70 – 79 de ani 3 persoane
Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 933 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 122 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 74 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 104 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
În cursul zilei de 20 septembrie a.c., 217 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.
Cu această ocazie, au fost verificate 566 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 51 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 99 de mijloace de transport.
Ca urmare a acțiunilor desfășurate, 4 persoane fizice au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar 3 operatori economici au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor potrivit art. 5 alin 3 din Legea nr. 55/2020.
Polițiștii locali sibieni au verificat 305 persoane, fără a constata nereguli pe linia respectării măsurilor de protecție individuală.
Ieri, 6 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun.
În urma desfășurării acțiunilor nu au fost aplicate sancțiuni.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.