În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1780 de persoane (dintre care 1665 adulți și 117 copii).Până la data curentă au fost vindecate 1222 de persoane, iar 99 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
A murit un bărbat de 79 de ani, care avea comorbidități.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 10 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:
- 19 – 29 de ani 1 persoană
- 30 – 39 de ani 2 persoane
- 40 – 49 de ani 3 persoane
- 50 – 59 de ani 1 persoană
- 70 – 79 de ani 2 persoane
- 80 – 89 de ani 1 persoană
Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 806 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 71 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 77 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 35 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 107 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
Ieri, 224 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.
Cu această ocazie, au fost verificate 430 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 37 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 75 de mijloace de transport.
Ca urmare a acțiunilor desfășurate, 3 persoane au fost avertizate în scris pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Polițiștii locali sibieni au verificat 178 de persoane fără a constata nereguli pe linia respectării măsurilor de protecție individuală.
În cursul zilei de 12 septembrie a.c., 16 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun, în piața Cibin din municipiul Sibiu și în zona Grădinii Zoologice. De asemenea, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în localitatea Arpașu de Sus.
În urma desfășurării acțiunilor nu au fost aplicate sancțiuni.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.
În data de 13.09.2020, în cadrul acțiunii comune cu IPJ și ITM , inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr 2 controale la unități de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei pentru depozitare necorespunzătoare a produselor alimentare.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.