În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 19072 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 58 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 13740 de persoane, iar 686 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 159 de persoane, dintre care pe ATI 24 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 589 de teste.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1352 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 435 persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 76 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 46 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 126 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 121 de forțe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 881 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 50 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 289 de mijloace de transport, din care 82 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei, din care:
– 1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din Bârghiș, revenit din străinătate;
– 62 de sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
Polițiștii locali au verificat 90 persoane și au aplicat 1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din Mârșa, revenit din străinătate, și 2 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.
În cursul zilei de 11 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș.
În urma desfășurării activităților de verificare a fost aplicat un avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 7 persoane și 2 societăți comerciale . Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 10 controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Nu au fost identificate nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție.
În data 11 februarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 12 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare. Au fost aplicate două avertismente.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritatea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că acestea vor desfășura și în perioada următoare activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.