Cornea e pe val. Debut cu victorie la Parma

Victor Cornea continuă să țină capul de afiș al ziarelor mondene din țară, după ce între el și cunoscuta vedetă TV Andreea Bălan s-ar fi înfiripat o poveste de dragoste. Pare că sibianul trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viață, mai ales că parcurge un an de excepție pe plan sportiv, reușind să avanseze până pe locul 83 ATP la dublu și să bifeze, luna trecută, primul său turneu de Grand Slam.

foto: Instagram/Victor Cornea (@neckarcup)

Tenismenul sibian a depășit rapid eșecul din primul tur de la Roland Garros, făcând un nou turneu excelent, de această dată la Heilbronn (Germania). Alături de austriacul Philipp Oswald, a urcat până în finala competiției, după 3 victorii consecutive cedând în ultimul act la capătul unui meci de mare luptă în fața germanilor Frantzen C. / Jebens H., scor 6-7 (7/9), 4-6.

Sibianul a debutat ieri la Turneul ATP 125 Challenger de la Parma (Emilia-Romagna Tennis Cup), dotat cu premii în valoare totală de 145.000 de dolari. Alături de sârbul Nikola Cacic, a trecut într-o oră și 2 minute de perechea italiană S. Caruso/F. Gaio, beneficiara unui wildcard, scor 6-1,6-4.

În această după-amiază, cuplul Cornea / Cacic întâlnește în sferturile de finală perechea Alexandre Muller (Franța) / Dmitry Popko (Kazahstan), echipa sibianului pornind cu prima șansă în condițiile în care e favorita numărul 1 a turneului în proba de dublu.

Reamintim, Victor Cornea a reușit un debut de sezon 2023 fantastic, cu 5 turnee ATP Challenger câștigate, la Oeiras 1 (Portugania), Tenerife (Spania), Rovereto (Italia), Sanremo (Italia) și Oeiras 3 (Portugania).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*