Fără victorie de o lună, sibianul Victor Cornea încearcă azi să depășească pasa neagră la Valencia (Spania), la Turneul Challenger 125 „Copa Faulcombridge by Marcos Automoción“. Competiția se desfășoară pe zgură și este dotată cu premii în valoare totală de 148.625 euro.
(Dan GREAVU)
Sibianul va debuta direct în optimi, alături de ucraineanul Denys Molchanov (37 de ani). Din postura de favorită numărul 1 la dublu, perechea românului a dat peste reprezentanții gazdelor Varona Alvarez / Miralles Zapata, beneficiarii unui wild card. Partida e programată la ora 17.
În vârstă de 31 de ani, Victor Cornea ocupă în acest moment locul 80 mondial la dublu. După victoria de la Como (Italia), de la finalul lunii august, sibianul a mai jucat alături de ucrainean în turneele Challenger de la Genova (a cedat în semifinale, pe 6 septembrie, după 2 victorii consecutive), apoi la Bad Waltersdorf (Austria), Lisabona (Portugalia) și Braga (Portugalia), de fiecare dată părăsind competiția după primul joc. Mai mult, a cedat și-n Cupa Davis – World Group II, în meciul câștigat până la urmă de România în fața Chinei.
Victor Cornea a jucat 5 finale în acest an, reușind să câștige 3 dintre ele, la Murcia (Spania), Francavilla (Italia) și Como (Italia), și pierzându-le pe cele de la Napoli (Italia) și Dobrich (Bulgaria).