Corina Bokor, candidat PSD la Camera Deputaților (PE)

„M-am născut în Sibiu, în anul 1967, iar legătura mea cu acest oraș minunat este profundă și de durată. Sibiul nu este doar locul în care am venit pe lume, ci este și locul în care am crescut, unde mi-am făcut prietenii și am construit legături care durează până azi.

Foto: PSD Sibiu

Toate studiile mele le-am făcut în Sibiu – am urmat școala primară, liceul și am absolvit Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga”. Fiecare pas pe care l-am făcut aici mi-a întărit dragostea pentru orașul meu și pentru oamenii săi.

Vin dintr-o familie mixtă, care m-a învățat să apreciez diversitatea și să am respect pentru toți cei din jur. Tatăl meu, român, s-a născut în Cârțișoara, județul Sibiu, iar mama este săsoaică, născută și crescută în Sibiu. Din familia mea am învățat valorile fundamentale care m-au ghidat toată viața: respectul, încrederea, corectitudinea și datoria față de cei din jur. Am fost învățată să îmi fac întotdeauna treaba bine, să pun suflet în tot ce fac și să îmi asum fiecare acțiune. La rândul meu, am transmis aceste valori copiilor mei, fiind mereu convinsă că în tot ceea ce fac trebuie să fiu sinceră și dedicată oamenilor din comunitate.

Din 2012, am avut onoarea de a ocupa funcția de consilier local, iar între 2014 și 2016 am fost consilier cu atribuții de viceprimar, o poziție deosebit de importantă și care a presupus responsabilități mari. Din anul 2016, până în aprilie 2024, am ocupat funcția de viceprimar al municipiului Sibiu, o experiență care mi-a oferit o perspectivă complexă asupra nevoilor comunității și asupra procesului de dezvoltare a orașului nostru. M-a motivat profund această responsabilitate și m-am implicat activ în fiecare proiect de amploare și de succes pe care Primăria Sibiu l-a implementat. Am simțit, în fiecare zi, că fac parte dintr-o echipă dedicată, gata să aducă o schimbare pozitivă.

Am văzut aceeași determinare și dorință de a acționa în rândul colegilor mei social-democrați. Am observat că Partidul Social Democrat este format din oameni cu viziune, care au dovedit o preocupare reală pentru comunitate și o deschidere sinceră față de nevoile cetățenilor. Este o echipă cu un puternic simț al răspunderii sociale, angajată să implementeze proiecte care vor aduce progres și care vor contribui semnificativ la dezvoltarea orașului nostru. În acest an, am luat decizia de a mă alătura echipei PSD Sibiu pentru că împărtășim aceleași valori și credem cu toții în ideea de a construi împreună un viitor mai bun.

Experiența dobândită în administrația publică, de-a lungul anilor, îmi permite acum să sprijin în mod activ proiectele Partidului Social Democrat. Voi aduce cunoștințele și expertiza mea pentru a găsi soluții concrete la nevoile și provocările pe care le întâmpină comunitatea noastră. Îmi doresc să ajut la crearea unui mediu de viață mai bun pentru fiecare locuitor al acestui oraș pe care îl iubesc și să contribui la progresul său prin proiecte care să răspundă direct cerințelor sibienilor.

Sibiul este locul unde mă simt acasă, iar fiecare pas făcut până acum a fost îndreptat către binele comunității. Voi continua să pun toată energia și devotamentul meu în sprijinul orașului nostru, lucrând cu echipa Partidului Social Democrat pentru a construi un Sibiu și mai puternic, mai modern și mai bine conectat la nevoile cetățenilor săi.

Acum, candidez pe lista Partidului Social Democrat pentru Camera Deputaților, pentru a găsi soluții la problemele sibienilor.”

CMF 11240017

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*