Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări în cazul unui copil în vârstă de cinci ani care a ajuns la spital cu ruptură de splină după ce ar fi fost bătut de tată.
FOTO: arhivă
Poliţiştii vasluieni efectuează cercetări în cazul unui copil în vârstă de cinci ani care a ajuns la spital cu ruptură de splină după ce ar fi fost bătut de tată, potrivit agerpres.ro , citat de Monitorul de Cluj.
Autorităţile au fost sesizate de un cadru didactic care a văzut urmele de violenţă pe corpul copilului.
„Secţia 8 Poliţie Rurală Iana, din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, a fost sesizată de către un cadru didactic din cadrul unei unităţi de învăţământ din comuna Voineşti, cu privire la faptul că, un minor de 5 ani prezintă vătămări specifice unei agresiuni. Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Bârlad pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale, ulterior fiind transferat la o unitate medicală din municipiul Vaslui. Faţă de un bărbat de 43 de ani, tatăl minorului, a fost emis un ordin de protecţie provizoriu, pe o perioadă de 5 zile. În cauză sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului sesizat şi dispunerea măsurilor legale, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în continuare sub supraveghere medicală.
„Pacientul, un băiat în vârstă de cinci ani, prezenta o ruptură de splină şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale în unitatea noastră. Din fericire, nu a fost necesară îndepărtarea organului.
Copilul a fost detubat în cursul zilei de joi, se află în continuare internat în Secţia Anestezie Terapie Intensivă, este stabil şi va rămâne în continuare sub monitorizare”, a declarat, pentru sursa citată anterior, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, Laura Ionescu.