Copil de 1 an şi 3 luni suspect de coronavirus, internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu

O fetiţă de un an şi trei luni, internată de joi seara la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, este suspectă de infectare cu coronavirus.

Fetiței i-au fost prelevate probe care au fost transmise pentru testare, a declarat azi pentru Agerpres dr. Ioana Mătăcuţă, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale.

„Fetiţa de un an şi trei luni este internată de aseară. Fiind un caz suspect, s-au prelevat probe care au fost transmise la Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Acum se aşteaptă rezultatul”, a precizat reprezentantul unităţii medicale.

22 de sibieni sunt azi în carantină și 175 izolați acasă. Alte 5 persoane sunt monitorizate la Spitalul Județean.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*