Copiii rămași singuri acasă, în pandemie: Peste 79.500 de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate

Consecințele fenomenului copiilor rămași singuri acasă în urma migrației economice a părinților sunt agravate pe fondul crizei sanitare și sociale pe care o traversăm atât din punct de vedere al bunăstării emoționale, cât și al integrării lor sociale și educaționale. În total, 79.500 de copii au rămas în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială. Peste 7.100 dintre aceștia provin din Regiunea de dezvoltare Centru.

 

În acest context, azi a avut loc dezbaterea regională “Protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – aspecte legale și bune practici de intervenție”, eveniment organizat de Organizația Salvați Copiii în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu.

La eveniment au luat parte alături de Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România și Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu și Raluca Turcan, vicepremierul României, Sandra Pralong, Consilier de Stat Administrația Prezidențială, Maria Mădălina Turza, Președinte Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Alexandru Petru Dumbravă, Inspector General Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, precum și alți invitați cu atribuții relevante în domeniu.

Dintre copiii în această situație din Regiunea Centru, 1.249 sunt din județul Alba, 1.236 copii din județul Braşov, 503 din judeţul Covasna, 1.844 din județul Harghita, 1.197 din judeţul Mureş şi 1.128 din judeţul Sibiu.

Consecințele acestui fenomen devenit emblematic pentru România postcomunistă sunt complexe și vizează atât inserția socială, cât și dezvoltarea și sănătatea psiho-emoțională ale copiilor lăsați în grija rudelor.

Organizația Salvați Copiii atrage atenția asupra implicațiilor care se pot agrava în contextul de criză sanitară și socială pe care îl traversăm, care este resimțit de acești copii ca o traumă suplimentară.

”Acești copii suferă de un sentiment acut al abandonului, chiar dacă știu că părinții muncesc departe pentru că nu și-au putut găsi locuri de muncă în țară. Emoțional, ar prefera să fie împreună, mai ales în această criză care cauzează anxietăți sporite. E necesar să le fim alături, lor și familiilor, cu sprijin didactic, psihologic și mai ales uman”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

”Aproape 80 000 de copii din România au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Ei au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, de empatie și implicare pentru a le oferi susținere și înțelegere, ajutor și speranță.

Este cât se poate de limpede că acești copii nu pot fi lăsați în urmă. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că statul nu va putea face acest lucru de unul singur. Avem nevoie de sprijinul societății civile, de ajutorul comunităților locale, de implicarea instituțiilor de asistență socială sau medicală și chiar de siguranță.

Guvernul României a venit deja cu măsuri dedicate acestor copii, printre care și un apel dedicat de proiecte cu finanțare europeană, cu un buget de 30 de milioane de euro, precum și măsuri de prevenire a abandonului școlar: transport gratuit, programe pilot de masă la școală și vouchere educaționale. Vor urma alte măsuri și proiecte convergente, din punct de vedere social, educațional și sanitar, care să contribuie la protecția acestor copii, la respectarea drepturilor lor la o viață demnă și un viitor predictibil”, a declarat Raluca Turcan, vicepremierul României.

”Fenomenul copiilor care au părinții plecați în străinătate este unul de mare interes pentru noi ca autoritate județeană și pentru care ne dorim să găsim atât local, dar și cu sprijinul Guvernului cele mai bune soluții care să preîntâmpine amploarea acestuia. Salut inițiativa Salvați Copiii România de a organiza la Consiliul Județean Sibiu conferința centrată pe problematica respectării drepturilor copilului în contextul actual în care pandemia ne obligă și mai mult să ne îndreptăm atenția asupra celor vulnerabili. Vă felicit pentru întreaga activitate, dar și pentru deschiderea cu care veniți în întâmpinarea autorităților în rezolvarea unor probleme atât de sensibile”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Temele principale abordate în cadrul conferinței, au fost:

 

  • Servicii destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate

 

Amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii.

Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale. Peste 9.500 de copii şi 6.600 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 124.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, precum și cu privire la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.

Prin programele dezvoltate de Salvați Copiii în județele Braşov şi Mureş, peste 900 de copii din Regiunea Centru și reprezentanții lor au beneficiat de suport psihologic și educațional și peste 24.000 de persoane au beneficiat de informare și de servicii de consiliere socială prin intermediul caravanelor locale.

  • Dezbaterea „Protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – aspecte legale și bune practici de intervenție”

 

În acest context, dezbaterea „Protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – aspecte legale și bune practici de intervenție”, a reunit aproape 80 de specialiști (cea mai mare parte a lor online), specialiști cu formare interdisciplinară din instituții din județele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, din regiunea Centru. Dezbaterea din data de 6 noiembrie deschide șirul unor noi dezbateri pe această temă, după cele 7 dezbateri regionale derulate de Salvați Copiii în perioada 2017-2018.

Printre invitații la eveniment se numără reprezentanți ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratelor Școlare, Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională, precum și ai mai multor Servicii Publice de Asistență Socială, școli, instanțe de judecată și ONG-uri din aceste județe.

Salvați Copiii România a prezentat în cadrul dezbaterii recomandări metodologice de colectare a datelor statistice și de realizare a procedurii de delegare temporară a autorității părintești, create împreună cu Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii și Ministerul Educației şi Cercetării, instrumente de lucru, precum și serviciile de informare și consiliere oferite prin intermediul platformei on-line www.copiisinguriacasa.ro și liniei telefonice Help Line 0800.070.040. Primul set de recomandări metodologice a fost realizat în cadrul Grupului de Lucru Interinstituțional pentru protecția copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate creat la inițiativa Administrației Prezidențiale, iar cel de-al doilea a fost îmbunătățit în cadrul Grupului de Lucru.

Participarea la eveniment a reprezentat o oportunitate pentru participanți de a cunoaște bune practici de intervenție, de a se informa cu privire la noile prevederi legislative și de a dezvolta o viziune unitară asupra problematicii copiilor singuri acasă, premise importante pentru reducerea impactului negativ al migrației economice a părinților asupra copiilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*