Copiii de la Rusciori au o nouă bibliotecă școlară

Cu ocazia Zilei Drepturilor Omului, o nouă bibliotecă școlară și-a deschis porțile în Școala Gimnazială din Rusciori, care adaugă astfel un plus de valoare în ce privește accesul copiilor din mediul rural la un drept esențial: dreptul la educație, prin cărți și activități care să le lărgească orizonturile.

Pentru dotarea bibliotecii din cadrul Școlii Gimnaziale din Rusciori s-a mobilizat un actor din mediul privat care se dedică deja de mai mulți ani educației pentru copiii dezavantajați din județul Sibiu: compania KeepCalling, cu sprijinul fundației KeepGiving, dar și cu implicarea Consiliului Județean Sibiu și a angajaților săi.

Președintele Daniela Cîmpean a fost prezentă ieri la deschiderea bibliotecii cu cadouri pentru noul spațiu educativ, dar și cu cuvinte de încurajare pentru copiii pe care i-a ascultat încântată cum citesc: „Vă încurajez să citiți cât mai mult, pentru că așa veți ajunge oameni mari și inteligenți și veți putea face schimbări în bine pentru comunitatea în care trăiți”.

Vlăduț, din clasa a IV-a, a citit pentru colegii lui cartea Mihaelei Coșescu – „E și treaba mea!”, al cărei mesaj îi îndeamnă pe copii să se implice în rezolvarea problemelor din jur.

Din 2014, copiii din Rusciori, comuna Șura Mică, au la dispoziție o școală modernă, care cuprinde o grupă de grădiniță, dar și clasele I-IV. Una dintre clase a fost acum amenajată ca bibliotecă, iar fundația KeepGiving s-a ocupat de donația de cărți noi și adaptate nevoilor de învățare ale copiilor, dar și de mobilier. O mare parte dintre cărți au fost donate de către persoanele care participă la orele de yoga din cadrul studioului KeepGiving Yoga. „Felicit cadrele didactice de la Rusciori care au apelat la ajutorul nostru pentru bibliotecă: în felul acesta v-ați luat niște sarcini în plus, dar aveți și o mulțumire mai mare. Nu vom putea îmbunătăți rezultatele la teste precum PISA decât prin implicarea tuturor”, a declarat Andreea Miron, vicepreședintele Fundației KeepGiving.

Dotarea bibliotecii face parte dintr-un proiect mai amplu al fundației care aduce cărți în mâinile fiecărui copil nevoiaș din județ, dar le și îmbogățește viețile cu experiențe valoroase de învățare. Anul trecut, fundația a derulat proiectul „Fiecare copil merită o poveste” prin care s-au donat câteva mii de cărți grădinițelor din județ, iar voluntari din companii și instituții sibiene i-au vizitat pe copii la clasă și le-au citit, pentru a oferi un model pozitiv și părinților. În 2019, proiectul a continuat prin organizarea de vizite la muzeu și la teatru pentru copiii de vârstă școlară din mediul rural, în special pentru cei care nu pășiseră niciodată afară din localitatea în care s-au născut.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*