Copiii care provin din familii cu venituri reduse primesc tichete pentru grădiniță

Și în acest an școlar, copiii care provin din familii defavorizate, cu venituri mici și care frecventează grădinița beneficiază de stimulentul educațional, sub forma unui tichet în valoare de 50 de lei pe lună.

Acordarea acestor tichete se realizează prin intermediul Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu, pe bază de cerere şi declaraţie pe proprie răspundere, însoţită de acte doveditoare, începând cu luna în care sunt îndeplinite următoarele condiţii de eligibilitate:

  • copilul trebuie să fie înscris într-o unitate de învăţământ preşcolar,
  • venitul lunar net pe membru de familie nu depășește 284 de lei,
  • copilul trebuie să frecventeze regulat grădiniţa.

Pentru a primi acest stimulent, reprezentantul familiei poate depune oricând pe parcursul anului școlar, la sediul Direcției de Asistenţă Socială Sibiu, Bulevardul Victoriei, nr. 1-3, camera S2, în cadrul programului cu publicul, următoarele documente:

  • cererea și declarația pe propria răspundere (formularele se găsesc la sediul Direcției de Asistență Socială sau pe site-ul Primăriei municipiului Sibiu https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/CERERE_TICHET_GRADINITA.pdf),
  • documente care să ateste componența familiei (carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie,
  • documente doveditoare privind veniturile nete lunare ale familiei,
  • dovada frecventării grădiniței de către copil.

După stabilirea dreptului la stimulent este nevoie ca informațiile să fie actualizate. Astfel, din trei în trei luni, titularul va depune la Direcția de Asistenţă Socială Sibiu o declaraţie pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile realizate de membrii acesteia, însoţită de acte doveditoare. De asemenea, acesta are obligația de a anunța toate modificările care apar în situația copilului și a familiei.

Direcția de Asistenţă Socială Sibiu va verifica datele şi informaţiilor cuprinse în cerere şi în documentele doveditoare pentru acordarea stimulentului în termen de maxim 15 zile de la data înregistrării acestora. În situaţia în care se constată schimbări care conduc la încetarea dreptului la stimulent, se va dispune încetarea dreptului şi/sau recuperarea tichetelor sociale pentru grădiniţă. Sumele reprezentând contravaloarea acestora se recuperează de la titular de către Direcţia Fiscală Locală Sibiu – Serviciul Executări Silite Persoane Fizice. Tichetele sociale pentru grădiniţă necuvenite şi neutilizate, respectiv sumele reprezentând contravaloarea acestora, după caz, se vor restitui/achita de către titular, în termen de maxim 30 de zile de la data comunicării dispoziției.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*