Un copil din 100 se naște cu o malformație cardiacă, ceea ce îi poate pune în pericol viața, mai ales dacă nu este diagnosticat la timp.
În practică, diagnosticul tardiv se întâmplă des în zonele rurale defavorizate, care nu beneficiază în mod peren de personal medical (de multe ori, medicul de familie vine o dată pe săptămână în sate și atunci este asaltat de pacienți).
În România există o infrastructură extrem de limitată în ceea ce priveste chirurgia cardiacă pediatrică. Dacă, pentru chirurgia cardiacă adultă, avem suficiente centre și resurse umane calificate, atât în sistemul public, cât și privat, la nivelul copiilor, situația este dramatică. Există doar două centre publice, care realizează intervenții pe cord pentru copii (Târgu Mureș și Cluj). Doar doi chirurgi, câte unul în fiecare centru, pot opera inimi de copii în România.
Se estimează că, anual, sunt necesare în România peste 2.000 de operații pe inimă pentru copii, dar sunt realizate maxim 500.
Statisticile spun că doar un copil din patru care necesită operație pe cord este operat într-unul din aceste două centre, restul de 3 din 4, adică marea majoritate, sunt fie lăsați în voia sorții, ori a ONG-urilor, fie operați în străinătate pe bani mult mai mulți (circa 40.000 de euro costă o intervenție), dar aceștia reprezintă excepții, datorită deficitului Casei de Asigurări de Sănătate.
Fundația Polisano a început proiectul „Inimi sănătoase pentru copii“ încă din 2015, iar în fiecare an acesta ia amploare. „Mai precis, organizăm misiuni umanitare efectuate de echipe medicale specializate în chirurgia cardiacă pediatrică, din Marea Britanie (Londra și Bristol) și Suedia (Lund). Echipele sunt formate nu doar din chirurgi cu experiență, ci și din anesteziști, perfuzioniști, asistente bloc operator etc. Aceștia vin de 3-4 ori pe an în România, în Sibiu și București, pentru a opera cazurile complexe cele mai urgente, dar și a forma echipele de la fața locului. Până în prezent, am ajutat peste 60 de copii suferind de malformații cardiace grave și provenind din familii defavorizate, să se opereze cu ajutorul echipelor internaționale. Rata de succes este de 100%, ceea ce înseamnă că toți copiii operați sunt recuperați și redați societății. Menționez că recuperarea acestora este rapidă și că aceștia pot avea o viață normală după intervenție, inclusiv cu activități sportive. Pe termen mediu și lung, scopul acestui proiect şi al partenerilor noştri este de a forma o echipă de specialişti şi un centru de chirurgie cardiovasculară pediatrică sub tutela Universităţii «Lucian Blaga» din Sibiu“, a explicat Cătălina Costache, directoarea Fundaţiei Polisano.
Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Societatea Română de Chirurgie Endovasculară, British Romanian Chamber of Commerce, Fundaţia Polisano, Spitalul de Pediatrie Sibiu și Spitalul European Polisano au organizat o conferinţă de advocacy pentru şansa la viaţă a copiilor cu malformaţii congenitale cardiace, care a avut loc vineri, 20 aprilie, la Sala Senatului din cadrul Facultăţii de Medicină a ULBS.
Tema conferinţei a fost iniţiativa unei echipe medicale sibiene susţinută de parteneri din Marea Britanie şi Suedia, de a dezvolta la Sibiu un centru de chirurgie cardiovasculară destinat afecţiunilor congenitale la copii.
„Suntem mândri să îi primim în Sibiu pe aceşti medici excepţionali, care îşi dedică timpul şi expertiza salvării inimilor copiilor români, dar şi formării echipelor medicale locale. Până în prezent, finanţarea operaţiilor a fost realizată exclusiv prin donaţii şi sponsorizări. Avem însă semnale pozitive că, în viitorul apropiat, vom intra într-o situaţie de normalitate în care costul acestor operaţii va fi asumat de Casa de Asigurări de Sănătate. În acel moment, ne vom putea concentra eforturile pe formarea echipelor medicale locale, pentru ca în România să putem dispune de mai multe resurse umane competente în chirurgia cardiacă pediatrică. Îndrăznesc chiar să sper că, pe termen mediu şi lung, crearea acestui centru de excelenţă cu sprijin internaţional va contribui la limitarea exodului chirurgilor cardiaci români în străinătate. În prezent, suntem în căutare de parteneri pe termen lung pentru sprijinirea acestui proiect. Cei care doresc să sprijine financiar această iniţiativă o pot face prin donaţii în contul Fundaţiei Polisano: RO04BRDE330SV97331943300“, a mai menționat Costache.
Cazuri operate cu succes
În săptămâna 16-21 aprilie, echipele medicale s-au aflat din nou la Sibiu și au făcut un adevărat maraton operator. Din lista de așteptare de peste 60 de copii din toată țara, dintre care chirurgii au selecționat 17 copii, în funcție de gradul de urgență a bolii cardiace.
La sfârșitul acestei săptămâni de intervenții, putem spune că acestea au fost un succes, majoritatea copiilor – 12 din 17 operați – fiind deja externați.
- David, 1 an și 8 luni, din Biertan. Suferă de defect septal atrial mare; hipetrofie ventriculară dreaptă, HAD. David nu merge, nu crește, obosește foarte repede și se învinețește când plange. Este mereu bolnav, refuză să mănânce, supraviețuiește pe bază de vitamine. Au fost la Institut la Tg. Mureș și au fost amânați din lipsă de locuri. Este singurul copil din familie.
- Albert, 1 an și 1 lună, din Vatra Dornei. Suferă de CAVC subtipul Rastelli A, Trisomie 21. Copilul prezintă un ușor retard, în schimb are reflexe bune și gângurește. Familia are o situație financiară precară, veniturile fiind reprezentate de salariul tatălui și alocația copilului. Mama este casnică în prezent, a renunțat la locul de muncă pentru a avea grijă de copii.
- Denis, 4 ani, sat Mașloc, jud. Timiș, suferă de fistulă între aorta descendentă și vena pulmonară stângă inferioară. Denis nu doarme, transpiră și obosește repede. Refuză să meargă la școală neînsoțit permanent de mama sa, preferă să se joace singur. În familie, doar tata lucrează, mama are grijă de cei 5 copii.
Echipa medicală internațională
Printre medicii specialiști internaționali implicați în proiect se numără: dr. Șerban Stoica, medic de origine română, medic primar în chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul Universitar din Bristol, dr. Rob Martin, preşedintele Societăţii de Cardiologie Pediatrică din Marea Britanie, dr. Petru Liuba, profesor asociat al Universităţii din Lund, Suedia, şi medic primar Cardiologie Congenitală Intervenţională Pediatrică. Alături de aceștia, o întreaga echipă de cadre medicale specializate în cardiologie pediatrică s-a deplasat la Sibiu: medici anesteziști, asistente de terapie intensivă, etc.
Proiectele Fundației Polisano
Proiectele Fundației Polisano vizează atât cauze cu un larg impact social, precum „Apă pentru sănătate”, cât și proiecte individuale destinate cu prioritate copiilor cu probleme de sănătate, în special cardiace. În total, prin intermediul Fundației Polisano au fost operați de către echipe medicale din străinătate peste 60 de copii cu malformații cardiace grave care nu aveau altă șansă de supraviețuire.