Campania pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, precum şi pentru verificarea respectării legii în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănatăţii în muncă la angajatorii care au ca obiect de activitate fabricarea produselor textile, confecţii, pielărie şi încălţăminte s-a desfășurat în perioada 2 – 6 iunie 2020, la iniţiativa Inspecţiei Muncii.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au făcut 50 de controale, iar inspectorii de muncă au dat 1 amendă de 1.500 lei, 6 avertismente şi 18 măsuri de remediere.
Printre neconformităţile constate au fost: încălcarea termenului prevăzut pentru transmiterea datelor în REVISAL cu elementele contractului individual de muncă pentru care există dovada executării acestuia, respectiv prestarea muncii şi plata salariului, nerespectarea dispoziţiilor legale privind clauzele obligatorii cuprinse în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, nerespectarea prevederilor legale privind negocierea colectivă, nerespectarea de către angajator a obligaţiei de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor prestate zilnic de fiecare salariat precum şi prestarea activităţii în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului de muncă cu timp parţial.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă inspectorii de muncă au controlat 50 angajatori la care îşi desfăşoară activitatea 1396 de lucrători, identificând 130 de abateri de la prevederile legale, pentru care au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 128 de avertismente şi 2 amenzi în valoare totală de 9.000 lei.
Principalele deficienţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au constat în evaluarea incompletă a riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, neactualizarea planului de prevenire şi protecţie, instruirea necorespunzătoare, lipsa instruirii suplimentare, utilizarea echipamentelor de muncă ce prezintă pericole pentru lucrători şi neasigurarea stării de sănătate a lucrătorilor prin controale medicale periodice.