În noaptea imediat următoare incendiului din Clubul Bamboo din București, pompierii sibieni au început controalele în cluburile și discotecile din Sibiu. Pompierii au dat 8 amenzi într-o singură noapte.
Pentru asigurarea continuității acțiunilor preventive, din dispoziția ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cpt. Dumitru Croitoru al județului Sibiu (inspectori de prevenire și personal din subunitățile de intervenție) și reprezentanți ai inspectoratelor de poliție și jandarmi, constituiți în echipe mixte, au derulat controale și verificări la imobilele în care se desfășoară activități cu public numeros.
Amenzi
Astfel, în cursul nopții au fosr efectuate 10 controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 5 amenzi, în cuantum de 5.000 lei, pentru nerespectarea reglementarilor pe linia apărării împotriva incendiilor. Principalele aspecte urmărite în teren de către inspectorii de prevenire au vizat exploatarea instalaţiilor electrice, funcţionarea iluminatului pentru marcarea căilor de evacuare, funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, obstrucționarea căilor de evacuare, instructajul angajaților, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu și existența planurilor de evacuare în caz de incendiu.
Acțiuni de recunoaștere
Totodată, cu prilejul controalelor executate a fost verificat și modul de respectare a prevederilor HG nr. 915/2015. Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat acţiuni de recunoaştere în zonele de dispunere a obiectivelor, pentru a stabili modul de intervenție în cazul izbucnirii unui eventual incendiu.
De asemenea, din ordinul ministrului afacerilor interne, în perioada următoare activitățile preventive vor fi intensificate, astfel încât siguranța celor care frecventează astfel de locații să fie asigurată, iar obligațiile legale ale beneficiarilor să fie respectate.
– respectarea numărului maxim de utilizatori prevăzut de legislaţia in vigoare, pentru aceste categorii de construcţii;
– solicitarea sprijinului pentru acordarea asistenţei tehnice de specialitate în vederea întocmirii documentaţiei necesare obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu;
– preocupare sporită pentru solicitarea acestui act administrativ care să asigure securitatea beneficiarilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cpt. Dumitru Croitoru al Județului Sibiu desfăşoară, permanent, activităţi orientate spre siguranţa cetăţeanului, pe cele două componente specifice, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viaţa semenilor sau bunurile acestora.Activitatea pompierilor salvatori se derulează în sprijinul şi pentru cetăţean, iar obiectivele prioritare ale instituţiei noastre sunt orientate spre eficientizarea acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne dezideratul comun ce poate fi realizat prin dezvoltarea culturii de securitate şi responsabilizarea fiecăruia dintre noi.