Controale în Piața Agroalimentară din Rășinari. S-a lăsat cu amenzi

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, împreună cu reprezentanții D.S.V.S.A. Sibiu au desfășurat, sâmbătă, o amplă acțiune pe linia combaterii evaziunii fiscale și protejării siguranței alimentare a cetățenilor, pe raza localității Rășinari. Au dat amenzi și au confiscat 162 de kilograme de carne.

Foto: IPJ Sibiu

Controalele au fost efectuate în Piața Agroalimentară de pe raza localității Rășinari  și au vizat legalitatea activităților comerciale, respectarea normelor igieno-sanitare de către comercianți, dar și protejarea bugetului consolidat al statului.

În urma verificărilor efectuate cu privire la activitățile comerciale a 2 agenți economici si 8 producatori agricoli, au fost constatate nereguli ce au atras aplicarea de sancțiuni contravenționale.

”Astfel, polițiștii sibieni au aplicat o amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea obligației folosirii aparatelor de marcat electronice fiscale, precum și un avertisment scris în conformitate cu prevederile Legii nr. 145/2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării și distrugerii 162 de kg de carne pentru care nu existau documente de proveniență si nu erau îndeplinite normele sanitar-veterinare de comercializare. Suma de 640 de lei nefiscalizată a fost confiscată”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Reprezentanții D.S.V.S.A. Sibiu au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.800 de lei, pentru neregulile depistate pe linia respectării normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Pentru menținerea siguranței alimentare a cetățenilor și prevenirea evaziunii fiscale,sunt câteva lucruri de care trebuie să țineți cont atunci când faceți cumpărături:
• Acordați o mare atenţie modului în care comercianţii (agenţi economici sau persoane fizice) îşi desfăşoară activităţile.
• Faceţi cumpărături doar în spaţiile special amenajate corespunzător, nu înainte de a verifica data expirării produselor, calitatea acestora, îndeosebi a cărnii și produselor din carne.
• Asiguraţi-vă că produsele sunt avizate sanitar – veterinar, sunt însoţite de etichetări şi inscripţionări corespunzătoare legislaţiei în vigoare şi sunt însoţite de certificate care atestă originalitatea.
• Nu ezitaţi în a verifica aspectul (culoare, miros) cărnii şi produselor din carne şi refuzaţi primirea acestor produse dacă aveţi orice îndoieli privind provenienţa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*