. Al şaptelea proiect din cadrul PIDU urmează să fie realizat
Contractul de finanţare din fonduri structurale pentru proiectul intitulat “Modernizare spaţiu public zona centrală cartier Ţiglari (strada Cuptorului)”, proiect inclus în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, a fost semnat în data de 12 aprilie de către reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru şi cei ai Municipiului Sibiu. Proiectul are ca scop reabilitarea infrastructurii străzii Cuptorului din cartierul Ţiglari, reabilitarea reţelelor de utilităţi şi crearea unui loc de joacă pentru copii.
Valoarea totală a proiectului este de 4.209.342,52 lei cu TVA, din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de 4.125.155,67 lei, iar contribuţia proprie a Municipiului Sibiu la cheltuielile eligibile este de 84.186,85 lei. Durata de implementare a acestui proiect este de 18 luni.
Lucrările la drum constau în refacerea structurii rutiere, dar şi a trotuarelor. În total va fi modernizată o suprafaţă totală de 6.982 mp de carosabil şi 2095 de mp de trotuare. De asemenea, vor fi amenajate 100 de locuri de parcare.
În ceea ce priveşte reabilitarea reţelelor de utilităţi, reţeaua de apă şi cea de canalizare pluvială vor fi reabilitate în cadrul acestui proiect. Şi sistemul de iluminat public va fi modernizat prin extinderea acestuia pe trosonul dintre străzile Oslo şi Ţiglari, sistemul de iluminat existent urmând să fie dotat cu noi corpuri de iluminat.
Un spaţiu viran în suprafaţă de 780 de mp din zona străzii Cuptorului va fi amenajat ca loc de joacă pentru copii. Lucrările presupun instalarea jocurilor, dar şi a mobilierului aferent, adică bănci şi coşuri de gunoi. La încheierea lucrărilor vor fi reamenajate şi zonele verzi de pe această stradă.
Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Sibiu derulează proiectul “Modernizare spaţiu public zona centrală cartier Ţiglari (strada Cuptorului)”, cod SMIS 41741, co-finanţat prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare nr. 3701 încheiat în data de 12.04.2013 cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru. Proiectul a fost depus de municipalitate în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 -2013, Axa Prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniul „Poli de dezvoltare urbană”.
Mirela Gligore
Şef Serviciu de Presă şi Comunicare
Primăria Municipiului Sibiu