Continuă înscrierile la Școala Postliceală „Henri Coandă” Sibiu

Școala Postliceală „Henri Coandă” Sibiu își continuă activitatea, aflându-se în continuare în normele impuse de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.

Conform Hotarârii A.R.A.C.I.P. Nr.2 din 30.05.2022, în perioada 30.05.-03.06.2022 o comisie a verificat gradul de îndeplinire și respectare a standardelor de evaluare de către Școala Postliceală „Henri Coandă” Sibiu. În urma evaluării efectuate s-a constatat că școala respectă standardele impuse de A.R.A.C.I.P., lucru consfințit prin Hotarârea Consiliului A.R.A.C.I.P. Nr.5 din 21.06.2022.

Specializări

Unitatea școlară este acreditată prin O.M.5196/11.09.2015 și OM.5001/23.082021. Specializările acreditate pentru această unitate școlară sunt asistent medical generalist și asistent medical farmacie cu durata de studii de trei ani, cursuri de zi. În anul școlar 2021-2022 Școala Postliceală „Henri Coandă” funcționează cu câte o clasă cu specializarea de AMG (asistent medical generalist) pentru fiecare an de studii. În ultimii doi ani, nu au mai existat cereri de înscriere în clasele cu specializarea de asistent medical farmacie. Pentru anul școlar 2022 – 2023 sunt aprobate 3 clase de anul I, și anume: 2 clase de AMG și o clasă de AMF.

Cursuri și practică

Dacă situația epidemiologică permite, orele teoretice se desfășoară în format fizic, în sălile de clasă și în cele de demonstrație. Elevii instituției sanitare urmează ore de practică în laboratorul de nursing de care dispune școala, acesta fiind dotat cu toate echipamentele necesare. De asemenea, cei care învață în cadrul școlii sanitare, urmează ore de practică în unitățile medicale din Sibiu, sub îndrumarea maistrului îndrumător de specialitate și a tutorelui de practică desemnat de spital, cel care repartizează elevii și urmărește cu atenție activitatea acestora.

Șansa de angajare în străinătate

La finalul celor trei ani de studii, absolvenții primesc diplome recunoscute atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Astfel, cei care promoveză Școala Postliceală „Henri Coandă” Sibiu au șansa de a-și găsi un loc de muncă în străinătate.

Condiții pentru înscriere

Taxa de școlarizare este în cuantum de 2200 și poate fi achitată în 4 rate. Se pot înscrie doar cei care au absolvit liceul, însă diploma de bacalaureat nu este obligatorie. Actele necesare înscrierii sunt:

-diploma de absolvire a liceului

-foaia matricolă de absolvire a liceului

-certificat de naștere

-certificat de căsătorie – dacă este cazul

-carte de identitate

-adeverință de la medicul de familie(apt pentru înscriere la școala postliceală)

-4 fotografii ¾ color pe suport autocolant

-taxa de înscriere este în valoare de 200 lei plătită la BANCA TRANSILVANIA în contul RO27BTRLRONCRT0385970901 cu mențiunea taxă înscriere.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*