Continuă contrele pe seama stejarului secular din Grădina Zoologică. Replica PSD

În halul acesta arată acum stejarul secular din incinta Grădinii Zoologice Sibiu! Îi invităm pe doamna Fodor și pe funcționarii publici din primărie care dau răspunsuri fără a verifica în teren, să iasă din birouri pentru a merge să vadă cum arată de fapt stejarul – scrie PSD într-un nou comunicat.

Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu: „Inclusiv cimentul cu care a fost protejată tulpina stejarului este din 2016 și este mâncat de șobolanii care și-au făcut cuib în interiorul copacului.

Cât despre dăunătorii care au atacat deja copacul, nici nu trebuie să fii mare specialist să îți dai seama că tratamentele împotriva lor au fost făcute de mântuială, sau poate doar din birou și doar pe hârtie, de către un funcționar public.

Știu că în această perioadă de pandemie unii cred că sunt probleme mult mai importante decât salvarea unui copac, pentru că mor oameni cu zile în spitale, dar să nu uităm că acest stejar este unic în România, că a trecut, de-a lungul celor 600 de ani, peste vremuri mai grele decât cele pe care le trăim acum, iar noi avem datoria să îl protejăm, astfel încât să-l lăsăm moștenire generațiilor viitoare.

Le reamintesc celor din Primăria Sibiu și doamnei Fodor că au obligația, atât legală cât și morală, să ia toate toate măsurile care se impun pentru protejarea acestui stejar secular.

Așa arată copacul protejat de doamna Fodor și cei câțiva funcționari din Primărie”.

 

Ieri, reprezentanții Primăriei spuneau că stejarul multisecular de la Grădina Zoologică nu este în pericol și se iau toate măsurile pentru menținerea acestui important monument al naturii, cu care Sibiul se mândrește.

Răspunsul municipalității a venit după ce deputatul social-democrat Bogdat Trif a afirmat că arborele „a supraviețuit și a trecut cu bine prin cele două Războaie Mondiale, dar riscă să fie doborât de «dăunătorii» care formează alianța ce conduce orașul și județul nostru”.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*