Consultații gratuite pentru cetățenii din Șelimbăr

Caravana medicală mobilă „MedLife Polisano” va ajunge în Șelimbăr pentru a oferi consultații medicale gratuite cetățenilor.

Sursa foto: Pixabay

Proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Comunei Șelimbăr și va include o serie de evenimente programate în toate localitățile comunei.
Consultațiile se vor desfășura după următorul program:
Sat BUNGARD: 13 ianuarie 2026, între orele 8:00 – 14:00, zona centrală lângă Căminul Cultural
Sat MOHU: 23 ianuarie 2026, între orele 8:00 – 14:00, zona centrală lângă Căminul Cultural
Sat VEȘTEM: 27 ianuarie 2026, între orele 8:00 – 14:00, zona centrală lângă Căminul Cultural
Sat ȘELIMBĂR: 30 ianuarie 2026, între orele 8:00 – 14:00, zona centrală (vizavi de Căminul Cultural).
Serviciile oferite vor include consultații gratuite efectuate de un medic endocrinolog, precum și ecografii tiroidiene.
Cetățenii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a efectua analize medicale de laborator pentru toate categoriile de vârstă, la un preț accesibil.
Este o oportunitate excelentă pentru comunitate de a accesa servicii medicale specializate, promovând astfel sănătatea și bunăstarea locuitorilor din Comuna Șelimbăr. Toți cetățenii sunt încurajați să participe.