Consultări publice pentru bugetul comunei Sadu pe 2026. Printre priorități: lemnul de foc, drumurile forestiere și protecția pădurilor

Autoritățile locale din Sadu au demarat seria consultărilor publice privind proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2026, un proces considerat esențial pentru dezvoltarea echilibrată și transparentă a comunității. Prima întâlnire a avut loc în prezența reprezentanților Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Valea Sadului RA, partener important în administrarea resurselor naturale și în susținerea proiectelor locale.

sursa foto: comuna Sadu

În cadrul discuțiilor, unul dintre principalele subiecte abordate a fost asigurarea lemnului de foc pentru populație. Autoritățile au subliniat necesitatea unei planificări riguroase a masei lemnoase destinate locuitorilor, precum și respectarea termenelor de livrare, mai ales în perspectiva sezonului rece.

De asemenea, au fost analizate lucrările silvice necesare pentru menținerea și regenerarea fondului forestier. Printre acestea se numără lucrările de împădurire pe suprafețele afectate, igienizarea pădurilor prin îndepărtarea arborilor uscați sau bolnavi, dar și măsuri de prevenire a degradării ecosistemelor forestiere.

Un alt punct important pe agenda discuțiilor l-a reprezentat starea infrastructurii forestiere. A fost evidențiată necesitatea unor intervenții urgente, în special pe drumul Mâncului, pentru a asigura accesul în zonă, atât pentru exploatarea și transportul masei lemnoase, cât și pentru intervenții în situații de urgență.

În ceea ce privește regimul de conservare, au fost analizate efectele încadrării unor parcele în categoriile funcționale T1 și T2. Discuțiile au vizat impactul restricțiilor asupra exploatării forestiere și asupra volumului de masă lemnoasă disponibilă, precum și necesitatea unor evaluări periodice pentru adaptarea măsurilor de management.

sursa foto: comuna Sadu

Referitor la bugetul pentru anul 2026, participanții au subliniat importanța echilibrării veniturilor cu cheltuielile specifice activităților silvice, alocarea resurselor pentru lucrări de întreținere și regenerare, precum și prioritizarea investițiilor cu impact direct asupra comunității.

Concluzia întâlnirii a fost că activitatea Ocolului Silvic trebuie să răspundă atât cerințelor economice, cât și celor sociale și de mediu.

„În perioada următoare, aceste consultări vor continua cu alte instituții și actori locali, pentru a contura împreună principalele direcții de dezvoltare ale comunei.
Transparența, dialogul și implicarea comunității sunt esențiale în luarea deciziilor care ne privesc pe toți.
Împreună construim viitorul comunei Sadu!”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Sadu.