Consultarea publică pe tema Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Sibiului în etapa procedurii de evaluare de mediu se prelungește până în data de 18 iulie 2022. Decizia a fost luată pentru a da posibilitatea cât mai multor cetățeni să își exprime opiniile și sugestiile, având în vedere că este vorba despre un document strategic care va ghida dezvoltarea Sibiului până în anul 2030.
Reamintim că textul draft al Strategiei poate fi consultat atât la sediul Agenției de Protecție a Mediului, de pe str. Hipodromului, nr. 2A, cât și pe pagina principală de pe sibiu.ro:
https://www.sibiu.ro/primaria/sidu
Comentariile și sugestiile sibienilor se primesc la sediul agenției pentru Protecția Mediului din Sibiu sau electronic, pe strategie@sibiu.ro.
Ce conține documentul:
Acest prim draft a rezultat în urma consultărilor cu instituții și alte entități locale, precum și din ceea ce sibienii au propus în sesiunile de chestionare și consultare organizate, toate acestea fiind cristalizate și ordonate de către o firmă specializată în consultanța în acest domeniu. Documentul descrie mai întâi contextul actual, atât cel local, cât și cel mai larg – național și european, conturând profilul actual al Sibiului din punct de vedere socio-demografic, economic, al serviciilor și dotărilor publice, al mobilității urbane, stadiul utilităților publice, calitatea factorilor de mediu, capacitatea administrativă a orașului, stadiul dezvoltării soluțiilor smart în oraș, etc.
Sunt definite 6 obiective strategice pentru următorii ani, o serie de obiective specifice, direcții de acțiune și un portofoliu de proiecte care să asigure dezvoltarea urbană integrată a Sibiului. Obiectivele strategice propun ca Sibiul să se dezvolte în sensul unui:
- Centru regional creativ și inovator care sprijină cooperarea intersectorială și dezvoltarea unui ecosistem economic bazat pe competențe și domenii de viitor
- Oraș atractiv, care dispune de servicii și dotări publice performante și cu o calitate sporită a vieții
- Oraș cultural și turistic, lider la nivel național, care susține dezvoltarea economică a zonei de sud a Transilvaniei printr-o ofertă variată de posibilități de petrecere a timpului liber și de vizitare, care potențează identitatea locală
- Centru regional bine conectat la teritoriu și deservit de un sistem de transport sigur, incluziv, eficient și prietenos cu mediul
- Centru urban rezilient, susținut de o infrastructură eficientă și modernă în domeniul mediului și utilităților
- Centru regional cu o bună guvernare, bazată pe servicii publice performante, proceduri deschise și transparente și decizii fundamentate pe date și implicarea cetățenilor.
Strategia nu se oprește la nivelul general, teoretic, ci propune realizarea a peste 300 de proiecte concrete pentru îndeplinirea acestor 6 obiective strategice, lista fiind inclusă în documentul care poate fi consultat de publicul larg. Această primă variantă de Strategie poate suferi modificări în urma consultărilor publice, prin înglobarea opiniilor și sugestiilor pertinente transmise de cetățeni sau alte entități publice sau private.