Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT) din Sibiu.
Ceremonia în cadrul căreia directorului general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președinte Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu i-a fost conferit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-a desfășurat astăzi, în aula instituției sibiene de învățământ militar superior.
Propunerea Consiliului de Administraţie şi a Senatului universitar al AFT de a acorda titlul de Doctor Honoris Causa domnului prof.univ.dr. Constantin Chiriac s-a fundamentat pe fabuloasa carieră a Domniei Sale, acesta fiind omul care a realizat unul din cele mai mari festivaluri de teatru din Europa și a adus la Sibiu cele mai importante nume ale culturii internaționale, în cadrul căruia, în premieră mondială, există o secţiune dedicată militarilor români şi străini aflaţi pe teritoriul ţării noastre.
Veritabil ambasador al culturii române, apreciat la nivel național și internațional pentru remarcabilele sale activități artistice și manageriale, prof.univ.dr. Constantin Chiriac este o personalitate proeminentă, un manager vizionar, un rafinat cunoscător al teatrului, al domeniului cultural, artistic și educativ.
”Fiecare universitate are imprimată în identitatea și valoarea sa o parte din sufletul celor care i-au sprijinit şi direcţionat drumul spre excelenţă, iar astăzi, noi, astfel, ne exprimăm profunda şi deplina recunoştinţă pentru contribuţiile şi meritele excepţionale pe care Domnia Sa le are în promovarea artelor, în dezvoltarea ştiinţei, culturii şi a mediului academic, precum şi pentru promovarea imaginii AFT în ţără şi străinătate.”, transmite AFT Sibiu.