Constantin Chiriac, cetățean de onoare al municipiului Iași

Joi, 22 septembrie, de la ora 17.00, în Sala „Vasile Pogor” a sediului Primăriei Municipiului Iași va avea loc o ceremonie de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași lui Constantin Chiriac preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, profesor universitar doctor la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Acordarea acestui titlu a fost votată în unanimitate în ședința extraordinară din 14 septembrie a Consiliului Local. Constantin Chiriac se va afla în Iași pe 22 septembrie, la invitaţia Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, care l-a distins cu titlul de Doctor Honoris Causa în anul 2020.

Editura Junimea se va alătura Primăriei Municipiului Iași și Consiliului Local, iar în cadrul evenimentului din 22 septembrie va prezenta trei volume bilingve (română-engleză), coordonate de Constantin Chiriac și apărute la Junimea în anul 2020, dedicate valorosului Festival Internațional de Teatru de la Sibiu:

  • Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Dialoguri culturale / Sibiu International Theatre Festival. Cultural Conferences;
  • Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Aleea Celebrităţilor / Sibiu International Theatre Festival. Walk of Fame;
  • Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Mărturii / Sibiu International Theatre Festival. Testimonials.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*