Actorul Constantin Chiriac, director general al naționalului sibian și președinte al celui mai important festival de artele spectacolului din Europa – Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.
„Am avut bucuria și onoarea să întâlnesc conducerea Academiei Oamenilor de Știință din România în mai multe rânduri și am reușit să le dăruiesc câteva one-man show-uri pe marea poezie română. Am primit această invitație foarte onorantă, de a fi membru de onoare al AOSR, propunere care a fost validată de adunarea generală a academiei. Sunt bucuros că au dorit să îmi ofere această demnitate. Este o recunoaștere care consfințește eforturile pe care le-am făcut de-a lungul timpului, în cadrul Școlii de Teatru și Management Cultural din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și platformei exemplare de doctorate, construită împreună cu alte 19 universități din lume. Împreună, dau dimensiunea cercetării, a ceea ce înseamnă activitatea științifică pe care o am ca și profesor universitar, doctor habilitat, conducător de doctorate, președinte al Comisiei CNATDCU pentru Artele Spectacolului. Ma bucur că o instituție românească de prestigiu a dorit să facă această recunoaștere, pe care sper să o onorez prin tot ceea ce fac”, a declarat Chiriac.
În vârstă de 62 de ani, Constantin Chiriac este actor de teatru și film și lider în domeniul cultural. A studiat Actoria la București, obținând diplome în management cultural de la Agenția de Informații a SUA, de la Hull University din Marea Britanie, precum și de la Virginia Commonwealth University Richmond.
De-a lungul carierei sale a creat structuri de renume mondial, a generat nenumărate proiecte internaționale și a condus echipe numeroase. Este președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu și director al Bursei de Spectacole de la Sibiu. A jucat un rol decisiv în obținerea titlului Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007 și în reușita incontestabilă a proiectului. De asemenea, a fost membru al Comisiei de selecție și de monitorizare a orașelor candidate pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (2009 – 2012).
Este profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu și doctor honoris causa al Leeds Metropolitan University (2008) și al Universității de Vest Timișoara (2018), susținând cursuri și conferințe la universități din lumea întreagă. Munca sa a fost recunoscută prin nenumărate premii și distincții, printre care Premiul Aspen Institute pentru Contribuția la Patrimoniul Cultural Național în 2014 și Premiul Fundației Japonia și al Ministerului de Afaceri Externe din Japonia (2015). Este Ofițer al Ordinului Coroanei Belgiene (2011) și Ambasador Onorific al Turismului din 2014. De asemenea, a primit Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Cavaler (2000) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, din partea Marelui Duce de Luxemburg (2017). În anul 2018 a primit Crucea Casei Regale a României pentru Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Titlul de Cetățean de Onoare al Județului Sibiu și Titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea. În 2019 a devenit membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Chiriac a jucat în peste 40 de spectacole de teatru, colaborând cu regizori importanți cum ar fi Iulian Vișa, Andriy Zholdak, Mihai Măniuțiu, Silviu Purcărete și Kushida Kazuyoshi și a susținut one-man show-uri și recitaluri de poezie în peste 50 de țări. Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără Moromeții (regia Stere Gulea), Croaziera (regia Mircea Daneliuc) și Undeva la Palilula (regia Silviu Purcărete).