Consiliul Județean urmează modelul Primăriei Sibiu

Conducerea Consiliului Județean a decis să finanțeze, anul viitor, și proiecte pentru o agendă a comunității, așa cum are municipalitatea sibiană.

„Consiliul Județean Sibiu sprijină în continuare acțiunile sportive și culturale care se vor desfășura în județul Sibiu în cursul anului 2018, prin intermediul Agendei sportive, respectiv Agendei culturale. În premieră, conducerea instituției a hotărât să finanțeze în anul 2018 și proiecte pentru dezvoltarea comunității locale, alături de programe, proiecte și acțiuni pentru tineret, prin intermediul Agendei comunității, respectiv a Agendei pentru tineret”, informează Consiliul Județean, într-un comunicat de presă.

În acest sens, Consiliul Județean Sibiu urmează să iniţieze proiectele de hotărâre privind aprobarea ghidurilor privind accesarea finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru programe, proiecte și acțiuni  sportive, culturale, pentru dezvoltarea comunității locale și pentru tineret.

Până în data de 12 ianuarie 2018, persoanele fizice sau juridice interesate pot depune în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare la aceste ghiduri care pot fi consultate pe site-ul instituției, împreună cu anexele aferente, precum şi la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, strada G-ral Magheru, nr. 14, Serviciul Strategii Dezvoltare Economică şi Socială.

În vederea elaborării ghidului de eligibilitate care să țină cont și de opiniile și comentariile tuturor celor interesați, Consiliul Județean organizează la sediul instituției o serie de dezbateri publice, după cum urmează:

  • luni, 11 decembrie, ora 12, Ghidul pentru acțiunile sportive în județul Sibiu pentru anul 2018
  • luni, 11 decembrie, ora 14, Ghidul pentru acțiunile culturale în județul Sibiu
  • marți,  12 decembrie, ora 12, Ghidul privind proiectele pentru dezvoltarea comunității locale în județul Sibiu
  • marți, 12 decembrie, ora 14, Ghidul privind proiecte pentru tineret în județul Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*