Consiliul Județean Sibiu va semna Acordul de parteneriat cu Departamentul Ille et Vilaine pentru următorii trei ani  

O delegație a Consiliului Județean Sibiu va fi prezentă la Rennes, Franța, în perioada 17-18 iulie 2022, la invitația adresată președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, de către președintele Departamentului Ille et Vilaine, Jean-Luc Chenut. Din delegație fac parte consilieri județeni, reprezentanții unor instituții de cultură aflate în subordinea CJ Sibiu (Muzeul Astra, Filarmonica de Stat, Biblioteca Astra), precum și angajați din aparatul de specialitate al instituției.

Componența delegației sibiene a fost stabilită în acord cu tematica transmisă de către organizator, dorindu-se facilitarea schimbului de bună practică în domeniile administrației publice, culturii și al proiectelor de investiții.

Evenimentul este unul amplu, întrucât vor fi prezenți primari ai localităților din departamentul Ille et Vilaine, primari din județul Sibiu, precum și o importantă delegație a regiunii Wielkopolska din Polonia, cu care partea franceză, cât și județul Sibiu, derulează un parteneriat similar.

Scopul vizitei îl reprezintă reînnoirea Acordului de parteneriat pentru următorii trei ani. Acesta va fi semnat pentru perioada 2022 – 2024, și vizează schimburi de experiență în  domenii precum: servicii sociale, turism, cultură, mediu, agricultură și dezvoltare rurală, egalitatea de gen și tineret.

Totodată,  gazdele vor marca împlinirea a 30 de ani de la  înființarea Asociației Solidarité 35, cea care a fost inițiatoarea cooperării dintre Departamentul Ille et Vilaine din Bretania și Consiliul Județean Sibiu, precum și o parte dintre comunele județului Sibiu. Cu acest prilej, va fi organizată o reuniune a comunelor române, bretone, dar și poloneze, intitulată ”Înfrățirile, vectori ai unei cetățenii europene active”.  Astfel, alături de delegația CJ Sibiu, se vor afla la Rennes și primari sau reprezentanți ai mai multor comunități din județ: Apoldu de Jos, Copșa Mică, Păuca, Săliște, Slimnic, Șeica Mare, Tălmaciu, și ai Asociației de Prietenie Ille et Vilaine Sibiu. Programul vizitei va include conferințe, mese rotunde, ateliere și vizitarea unor obiective culturale.

”Sunt onorată să particip, alături de colegii mei și de primarii din județ, la acest moment aniversar, să reprezentăm Județul Sibiu cu tot ceea a însemnat și înseamnă el în evoluția sa în cele trei decenii de când au început cooperarea și înfrățirile cu Departamentul Ille et Vilaine. Cu certitudine la începutul colaborării am avut de câștigat și de învățat din experiența partenerilor francezi în foarte multe domenii. Le mulțumim pentru toată implicarea și deschiderea arătate pentru Județul Sibiu. Am convingerea, însă, că pe parcursul cooperării, și autoritățile franceze din Bretania au preluat exemple de bună practică pe care Consiliul Județean Sibiu și instituțiile din subordine, dar și primăriile din Sibiu, le-au dezvoltat. Noul acord pe care îl vom semna zilele acestea cu Departamentul Ille et Vilaine va contribui la extinderea și intensificarea relațiilor bilaterale, beneficiile cooperării fiind evidente pentru ambele părți”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Aniversarea celor 30 de ani de existență a relațiilor dintre departamentul breton și județul Sibiu, ce trebuia marcată în 2020, a fost reprogramată pentru acest an, pe fondul restricțiilor generate de pandemie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*