Consiliul Județean Sibiu: Oaspeții străini au fost încântați de oportunitățile pe care le oferă județul Sibiu

Cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale ”Oportunități de investiții în județul Sibiu – Valoare adăugată afacerii tale” s-a încheiat după trei zile în care oaspeții străini au avut un program plin, dar variat, cu ajutorul căruia au aflat amănunte despre multiplele posibilități pe care le oferă județul Sibiu în materie de investiții și de atragere a capitalului, anunță biroul de presă al Consiliului Județean Sibiu.

”Cred că am reușit să arătăm oaspeților noștri tot ceea ce poate oferi județul nostru pentru investitori. Pornind de la motorul de dezvoltare, care este municipiul Sibiu, sarcina noastră, ca administrație județeană, este să ducem această dezvoltare mai departe, spre toate zonele și în special spre cele care au avut tradiție industrială și care pot fi revigorate cu success în viitorul imediat. Din discuțiile pe care le-am avut cu cei prezenți, reiese faptul că tot ceea ce am prezentat în timpul Conferinței este deosebit de atractiv, oferindu-ne astfel un avantaj clar în momentul în care vor fi luate deciziile lor. Tot ceea ce facem prin acest proiect de promovare este să menținem o imagine pozitivă și reală a județului Sibiu, iar rezultatele concrete nu vor întârzia să apară. De altfel, formatul conferinței nu este conceput pentru rezultate imediate, și uneori efemere, ci pentru rezultate care apar în timp și rămân solide”, a declarat Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu.

INVEST SB 11_06_2015 (22)Cei peste 100 de participanți din străinătate și din țară au participat la trei prezentări în plen, la inaugurarea Clubului Francofon de Afaceri, la expoziția Produs în Sibiu și la opt ateliere tematice care au însumat peste 16 ore de prezentări și discuții pe diferite teme. Nu în ultimul rând, au avut posibilitatea de a vedea un exemplu de parc industrial, cel de la Șelimbăr, iar din program nu au lipsit punctele culturale: vizite la Muzeul Astra din Pădurea Dumbrava și la Palatul Brukenthal de la Avrig, precum și vizionări de spectacole din cadrul Festivalului Internațional de Teatru, inclusiv celebra producție ”Faust” a Teatrului Național ”Radu Stanca”.

INVEST SB 11_06_2015 (8)În ceea ce privește ultimele patru ateliere, acestea s-au axat pe turism, transporturi, IT și construcții. Două dintre acestea au fost organizate de Aeroportul Internațional Sibiu (AIS), o regie aflată în subordinea și finanțarea Consiliului Județean Sibiu. Primul workshop, cu tema Turism și Transport Pasageri, a avut ca scop identificarea celor mai viabile posibilități pentru deschiderea de noi destinații europene din Sibiu și valorificarea la maxim a potențialului turistic din regiune. Printre participanți s-au numarat companii aeriene, aeroporturi și specialiști din domeniul turismului. Cel de-al doilea, intitulat Dezvoltarea unei Platforme Logistice la AIS, a avut, de asemenea, de numeroși participanți: dezvoltatori și manageri de parcuri logistice și industriale, reprezentanți ai industriei de transport și logistică, inclusiv pe calea aerului, producători industriali din zona deservită de aeroport, precum și alți reprezentanți ai mediului de afaceri, au dezbatut necesitatea și oportunitatea dezvoltării acestui concept. În cadrul workshop-ului, discuțiile cu potențialii investitori au pornit de la prezentarea studiului realizat privind oportunitatea și necesitatea unui astfel de proiect. “Am reușit să transformăm această conferință, pe tema oportunităților, organizată de Consiliul Județean Sibiu, ca autoritate tutelară în relația cu aeroportul, chiar într-o oportunitate de a etala potențialilor noștri parteneri din mediul de afaceri toate resursele de dezvoltare de care dispunem, în contextul prezentării oportunităților întregii comunităț a județului Sibiu. Mai mult ca oricând este vizibil faptul că Aeroportul Internațional Sibiu este parte integrantă semnificativă a resursei economice a  judetului și că funcționăm și ne dezvoltăm împreună. Participanții la cele două workshop-uri s-au aratat foarte interesați de subiectele abordate, cu siguranță discuțiile nu se opresc aici, urmând să programăm alte întâlniri în viitorul apropiat ”, a declarat Marius Gîrdea, directorului general AIS și moderator al celor două ateliere.

Atelierul Construcții și Materiale de Construcții a fost moderat de Dorin Moldovan, cadru didactic la Universitatea Tehnică din Cluj, care a subliniat faptul că principalul argument pe care Consiliul Județean Sibiu se bazează în atragerea unor parteneri de durată este încrederea. Moderatorul a mai arătat că la ora actuală, este nevoie ”să investim în proiecte și apoi în resurse materiale și finaciare pentru a crea posibile puncte de prezență ale investitorilor în această regiune, iar unul dintre avantajele majore pe care Sibiul le are este infrastructura de transport compusă din cale cale ferată, aeroport – cu toate facilitățile – și rețeaua de autostrazi și drumuri naționale într-o continuă dezvoltare, la care se adaugă drumurile județene pentru care Consiliul Județean a desfășurat eforturi majore și sunt pregătite noi proiecte”

În timpul atelierului, Oana Popa, directorul executiv al Direcției Strategii și Proiecte de la Consiliul Județean Sibiu, a prezentat participanților cele mai importante proiecte realizate din fonduri proprii, guvernamentale și din fonduri europene nerambursabile în domeniile sănătate, social, turism, transport și salubritate-canalizare. Totodată, mai multe firme participante din țară și străinătate au prezentat noutăți din domeniul construcțiilor și al materialelor de construcții. Printre cele mai interesante a fost expunerea fimei Antalus din Cehia care a propus ca soluție ecologică în construcții “zidurile verzi”.  Acestea pot fi folosite atât pentru grădinile suspendate, cât și pentru alte tipuri de amenajări, fiind în același timp și o soluție economică și estetică, cu o mare variabilitate în utilizare din perspectiva formelor și culorilor.

De o mare atractivitate s-a bucurat atelierul IT&C, moderat de prof.univ.dr.habil. Laurent Chrzanovski de la Swiss WebAcademy, care a atras atenția că „internetul este acum cea mai mare amenințare, iar factorul uman reprezintă motivul a peste 80% dintre atacuri”, fapt susținut și de Claudiu Boar de la Brinel: „Până nu demult, pentru a fi securizat era de ajuns să ai un antivirus bun. Azi nu mai este așa. Scopul atacatorilor sunt banii. Datele se cumpără, se folosesc”. În ceea ce privește piața muncii, atât în domeniul IT, cât și în celelalte domenii, profesorul Remus Brad, directorul Direcției de Comunicații de la ULBS a explicat că ”investitorii care vin în județul Sibiu sau care sunt deja aici, sunt interesați permanent de studenții noștri. Piața forțelor de muncă din zone precum Timișoara sau Cluj este saturată. Acesta este un motiv pentru care majoritatea investitorilor vin către Sibiu”.

La rândul său, Valentin Vasilescu, directorul executiv al Direcției Informatică, Resurse Umane și Relații Publice, a prezentat participanților cele mai noi realizări ale Consiliului Județean în materie de IT, printre care se numără Ghișeul Unic, o platformă inclusă în conceptul de ”adminsitrație prietenoasă” prin care solicitanții – autorități locale, firme sau persoane fizice – pot obține toate avizele necesare autorizațiilor dintr-un singur loc, fără efort și în cel mai scurt timp posibil.

Conferința Internațională ”Oportunități de investiții în județul Sibiu – Valoare adăugată afacerii tale” este un proiect al Consiliului Județean Sibiu, organizat în parteneriat cu Instituția Prefectului Județului Sibiu și Camera de Comerț, Industie și Agricultură Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*