Consiliul Judeţean Sibiu a suplimentat posturile de asistent medical şi infirmieră pentru Spitalul Judeţean

Consiliul Judeţean Sibiu a suplimentat numărul de posturi pentru mai multe secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cu 16,5 posturi de asistent medical, infirmieră, registrator medical şi specialist, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„Am tratat cu maximă deschidere şi promptitudine solicitările din partea Spitalului Judeţean privind suplimentarea numărului de posturi de asistent medical şi personal auxiliar sanitar. Credem că modificările care se vor produce în perioada următoare în secţiile pentru care am aprobat înfiinţarea de noi posturi sau transformarea unor posturi vor conduce la creşterea calităţii actului medical şi a îngrijirii pacienţilor”, a precizat Daniela Cîmpean, preşedintele CJ Sibiu.

spitall

Astfel, la secţia Anestezie Terapie Intensivă s-au înfiinţat 4 posturi noi de infirmieră şi s-au transformat 5 posturi de îngrijitor curăţenie în posturi de infirmieră. La Urologie s-a înfiinţat un post nou de infirmieră şi s-a suplimentat cu un post de asistent medical vacant prin redistribuirea acestuia de la Laboratorul de Analize Medicale. Secţia Interne I a primit în plus două posturi de infirmieră, iar două posturi de îngrijitoare au fost transformate în posturi de infirmieră. Patru posturi noi de asistent medical au fost alocate secţiei Neonatologie I, dintre care două posturi sunt destinate pentru Compartimentul Terapie Intensivă din cadrul secţiei. Alte două posturi de asistent medical au fost înfiinţate pentru secţia Hematologie. Un post de infirmieră şi un post de îngrijitoare au fost suplimentate pentru Secţia Dermatovenerice. Unitatea de Transfuzii Sanguine a primit un post de registrator medical, în timp ce pentru Laboratorul de Analize Medicale s-a suplimentat numărul de posturi cu 0,5 post biolog specialist, cu atribuţii în activitatea de autocontrol desfăşurată în colaborare cu Serviciul de Prevenire şi Control al Infecţiilor Nosocomiale.

Aceste modificări au condus la creşterea numărului de posturi aprobate de la 2.134 la 2150,5, cheltuielile de personal suplimentare ridicându-se la 51.000 lei lunar.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*