Consiliul Judeţean Sibiu a modernizat 14 km de drum comunal în Bârghiş

Locuitorii comunei Bârghiş şi toţi cei care tranzitează această comună beneficiază de două drumuri comunale reabilitate luna aceasta de către Consiliul Judeţean Sibiu, prin SC Drumuri şi Poduri SA.

Investiţia face parte din programul multianual al Consiliului Judeţean Sibiu de reabilitare a tuturor drumurilor comunale, pentru anul 2013 fiind prevăzute a se realiza 18 drumuri comunale, însumând aproximativ 86 km.

 

 

Primul drum comunal modernizat în acest an este DC 32 Bârghiş-Apoş, cu o lungime de 5,10 km, iar cel de-al doilea drum comunal este DC 33 Ighiş-Zlagna, în lungime de 9,25 km.

Suntem mulţumiţi că lucrările pe drumurile comunale au demarat foarte bine şi se realizează într-un ritm alert, deja peste 14 km fiind reabilitaţi pe raza comunei Bârghiş. Din cei 86 de km programaţi pentru acest an, mai rămân de finalizat aproximativ 71,5 km şi ne-am propus ca până la începutul lunii septembrie toate cele 18 drumuri comunale să fie reabilitate”, a subliniat preşedintele Ioan Cindrea într-o conferinţă de presă.

În prezent, SC Drumuri şi Poduri lucrează în comuna Iacobeni, pe drumurile comunale:

DC 28 Netuş-Noiştat-Movile – 5,1 km

DC 29 DJ 106 Stejărişu – 3,67 km

În cursul lunii iunie, sunt programate lucrările la patru drumuri comunale:

În comuna Alţâna, pe DC 36 DJ 141 A – Ghijasa de Sus – 2, 67 km

În comuna Chirpăr, pe DC 38 Vărd-Veseud – 3, 5 km

În comna Moşna, pe DC 12 DJ 141 – Alma Vii – 3, 5 km

În comuna Brădeni, pe DC 27 Retiş-Ţeline – 6, 62 km

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura