Consiliul Județean Sibiu a marcat Ziua Mondială a Sănătății Mintale printr-un eveniment dedicat tinerilor și specialiștilor în domeniu

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, Consiliul Județean Sibiu a găzduit un eveniment special la sediul instituției, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului medical și educațional, precum și peste 200 de elevi și studenți din Sibiu.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Evenimentul a fost dedicat dialogului deschis despre sănătatea emoțională, prevenția tulburărilor mintale și importanța sprijinului comunitar pentru tineri.

În deschiderea sesiunii au luat cuvântul:

Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu

Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu

prof. univ. dr. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

conf. univ. dr. Ciprian Băcilă, președinte elect al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie, director medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu

Horațiu Cojocaru, director al Direcției de Sănătate Publică Sibiu

Florin Neag, manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Evenimentul l-a avut ca invitat de onoare pe Excelența Sa Emil Hurezeanu, fost ministru al Afacerilor Externe, care a transmis tinerilor un mesaj despre echilibru interior, curaj și responsabilitate într-o lume aflată în continuă schimbare.

Prin evenimentul de astăzi vrem să conștientizăm întreaga comunitate asupra importanței sănătății mintale. Ea nu ține doar de spitale sau specialiști, ci de fiecare dintre noi, de felul în care alegem să fim unii pentru alții. Sănătatea mintală începe acasă, în ascultare, în răbdare, în curajul de a spune nu sunt bine, dar încerc. Doar așa putem construi o comunitate în care empatia și grija devin parte din firescul fiecărei zile”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Dr. Băcilă Ciprian, Directorul medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie din Sibiu: ”Doresc să mulțumesc Sibiului pentru toată susținerea pe care ne-a arătat-o astăzi, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. A fi sănătos înseamnă și a avea o bună sănătate mintală.

Cu sprijinul administrației publice locale, al comunității academice, al profesorilor din școli și licee, dar și al jurnaliștilor sibieni, am început o campanie dedicată în special copiilor și tinerilor, sub egida Consiliului Judeţean Sibiu și a Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.

După alte acțiuni în școli, dar și în spital, pentru pacienții minori, mă bucur că astăzi ne-am unit cu toții – pentru copiii noștri. Trebuie să ajutăm copiii sibienilor, părinții din Sibiu, profesorii și comunitatea întreagă, pentru a preveni suferința și tragediile.

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale înseamnă că, de la Sibiu, arătăm că se poate, că ne pasă tuturor.

Sibiul se dovedește un model de bune practici prin acest proiect pilot dedicat sănătății mintale și luptei împotriva stigmei.

Prin iluminarea în premieră a 13 clădiri simbol ale orașului, comunitatea noastră devine un exemplu de solidaritate pentru întreaga țară.

Vă mulțumesc, în numele colegilor mei — psihiatri, psihologi, jurnaliști și profesioniști ai sănătății mintale — pentru că v-ați alăturat nouă” 

Foto: Consiliul Județean Sibiu

Programul a inclus prezentări, momente interactive și dezbateri moderate de specialiști în psihiatrie și psihologie, care au subliniat importanța recunoașterii timpurii a semnelor de dezechilibru emoțional și a accesului la servicii de suport.

Prin organizarea acestui eveniment, Consiliul Județean Sibiu își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele dedicate sănătății mintale și de a promova colaborarea între instituțiile medicale, educaționale și comunitare, în beneficiul întregii comunități sibiene.