Consiliul Județean Sibiu a finalizat modernizarea a două drumuri județene

DJ  141 G Copșa Mică – Motiș și DJ 107 B Păuca – Slimnic, în lungime totală de peste 45 km, au fost modernizate.

Anul 2020 se încheie cu vești foarte bune referitoare la drumurile județene: Consiliul Județean Sibiu a finalizat la termen modernizarea a două drumuri județene importante pentru asigurarea unei conectivități rapide și de calitate între localități din mediul rural și mic urban cu cele din mediul urban.

Astfel, luni, 21 decembrie, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru investiția ”Revigorarea turismului în situl UNESCO Valea Viilor prin modernizarea drumului DJ 142G Copșa Mică – Motiș, km 0+000 – km 10+400”

La eveniment au participat reprezentanți din cadrul Direcției Tehnice a Consiliului Județean Sibiu, ai Inspectoratului Județean de Stat în Construcții Sibiu, ai constructorului – STRABAG SRL, ai proiectantului – EXPERT PROIECT 2002 SRL, precum și ai dirigintelui de șantier – PROGESCOM SRL.

Valoarea lucrărilor executate s-a ridicat la suma de 21.538.316,35 lei cu TVA, din care 20.903.363, 32 lei au fost asigurați din fondurile guvernamentale atrase de CJ Sibiu, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Lucrările au început în luna martie 2019 și au constat în modernizarea părţii carosabile, incluzând și lucrări la sistemul de scurgere a apelor, semnalizări şi marcaje rutiere, amenajarea intersecţiilor cu drumurile laterale şi lucrări de stabilizare a drumului. De asemenea, au fost reabilitate cinci poduri, iar un pod a fost demolat și s-a construit altul nou la km 6+160.

De asemenea, Consiliul Județean Sibiu a mai finalizat modernizarea drumului județean DJ 107 B Păuca – Alămor – Mândra – Slimnic, în lungime de 35 km, recepția la terminarea lucrărilor fiind programată luna viitoare. Valoarea lucrărilor de construcție, executate tot de STRABAG SRL, se ridică la 106.232.028,72 lei cu TVA, din care 88.913.948,89 lei provin din fonduri guvernamentale, prin Planul Național de Dezvoltare Locală.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*