Consiliul Județean nu poate interveni în cazul conflictului de la Filarmonică

O parte dintre membrii orchestrei Filarmonicii de Stat au pichetat două zile consecutiv sediul Consiliului Județean cerând conducerii acestei instituții să se implice în aplanarea onflictului de muncă dintre sindicatul artiștilor și conducerea Filarmonicii.

Foto: Arhivă

În această dimineață, o delegație a protestatarilor a fost primită de către vicepreședintele Consiliului Județean Vlad Vasiu care a încercat să afle în ce constau de fapt nemulțumrile sindicaliștilor.

Potrivit lui Vlad Vasiu, principalele nemulțumiri ale sindicaliștilor sunt legate de comisiile de diciplină din cadrul Filarmonicii, și de semnarea Contractului Colectiv de Muncă, de organizarea timpului de muncă, și de presupuse acte de hărțuire și dicrimiare în cadrul instituției.

Vlad Vasiu spune că instituția pe care o reprezintă, Consiliul Județean, nu se poate implica potrivit legii în negocierea și semnarea contractului colectiv de muncă din nici o istituție din subordine. Potrivit acestuia, negocierea Contractului Colectiv de Muncă se face doar între două părți, angajați și angajator.

Foto: Mesagerul de Sibiu

În ceea ce privește restul nemulțumirilor legate de organizarea și normalizarea timpului de lucru, Vlad Vasiu spune că acestea sunt strict legate și reglementate de Contractul Colectiv de Muncă.

În ceea ce privește cazurile de hărțuire sau discriminare reclamate de sindicaliști, vicepreședintele Consiliului Județean îi îndeamnă pe toți cei care se simt în vreun fel lezați să se adreseze instituților abilitate (ITM, CNCD, etc).

Vlad Vasiu a mai afirmat că activitatea Filarmonicii este una prestigioasă și care a făcut Sibiul cunoscut atât în țară cât și peste hotare. Mai mult, în anul 2023 Filarmonica practic și-a dublat veniturile față de 2022.

În prezent salariul mediu per angajat în rândul artiștilor din Filarmonică este de 12600 de lei.

Vlad Vasiu a mai afirmat că nu a acordat un termen până la care să fie semnat Contractul Colectiv de Muncă, dar speră că în cel mai scurt timp cele două părți să ajungă la o înțelegere, astfel încât activitatea instituției să nu aibă de suferit.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*