Consiliul Judeţean lansează o linie telefonică pentru sesizări

Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu va pune în funcţiune, până la finalul lunii, o linie telefonică gratuită la care vor putea suna toţi cetăţenii nemulţumiţi de prestaţia funcţionarilor publici, dar şi a tuturor angajaţilor instituţiilor din subordine, inclusiv medici, asistente care pretind mită, a anunţat, ieri, unul dintre directorii instituţiei, Oana Popa.

„Facem demersuri (…) pentru un număr de telefon gratuit, care va fi pus în funcţiune în maxim două săptămâni, unde toţi cei care vor să sesizeze o faptă de corupţie sau un comportament nelalocul lui, al unui funcţionar public sau al unui angajat al Consiliului Judeţean sau din orice instituţie subordonată, inclusiv Spitalul Clinic Judeţean, fiecare cetăţean poate să semnaleze aceste fapte la un număr de telefon gratuit şi se vor lua măsurile”, a declarat Oana Popa, citată de Agerpres.

La această linie telefonică va răspunde un robot, care va prelua şi înregistra apelurile primite. Ulterior, reclamaţiile vor fi transcrise şi predate preşedintelui CJ Sibiu şi celor abilitaţi să ia măsuri.

„Va fi un robot. Se va înregistra vocea, după aceea va fi transcrisă şi acea sesizare va merge pe circuit la preşedinte. Este o linie a Consiliului Judeţean special gândită pentru fapte de corupţie”, a mai spus Oana Popa.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*