Consiliul Județean a aniversat 24 ani de la înființare

Consiliul Județean (CJ) a organizat, miercuri, Ziua Porților Deschise, cu prilejul aniversării a 24 de ani de la constituirea instituției, la data de 30 aprilie 1992.

poza de grup cjTotodată, a fost ținută și ședință ordinară a CJ din luna aprilie. La eveniment au participat, între alții, foști președinți și vicepreședinți ai instituției, și secretari ai Consiliului Județean, cetățenii de onoare ai județului Sibiu, parlamentarii de Sibiu, prefectul Cristian Roman, primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, ÎPS dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, Reinhart Guib, episcopul Bisericii Evanghelice CA din România și directorii celor 23 de instituții aflate în subordinea Consiliului Județean. Ioan Cindrea, ultimul președinte ales al CJ, nu a dat curs invitației. În schimb, foștii președinți Nicolae Nan, Constantin Morar și Martin Bottesch au fost prezenți la eveniment și au stat de vorbă cu foștii colegi și actualii funcționari ai instituției. În timpul ședinței ordinare, cei prezenți au ținut un moment de reculegere în memoria foștilor președinți Romeo Marius Trifu și Eftimie Costeiu, la propunerea fostului vicepreședinte al CJ, Ioan Banciu.

O zi specială

Totodată, curtea Consiliului Județean Sibiu a fost mobilată cu standuri ale câtorva instituții aflate în subordine instituției județene, printre care Filarmonica de Stat Sibiu, Biblioteca Județeană Astra, Complexul Național Muzeal Astra, Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”, Centrul Județean „Cindrelul – Junii” Sibiu, Aeroportul Internațional Sibiu și Serviciul Public Salvamont Sibiu. La final, interpreta de muzică populară Mariana Anghel a oferit un scurt moment muzical de pricesne.

„Am marcat într-un mod deosebit Ziua Consiliului Județean Sibiu, un eveniment care ne-am dorit să stea sub semnul unității creștine și al armoniei, mai ales că ediția din acest an s-a desfășurat chiar în Săptămâna Mare, premergătoare Sărbătorii Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După cum o mare parte dintre cetățeni cunosc, ședințele de Consiliu sunt precedate de fiecare dată de rostirea rugăciunii «Tatăl nostru», făcută prin rotație de către cei trei consilieri județeni care sunt și preoți, aspect care, cu siguranță, conferă unicitate Consiliului Județean Sibiu la nivel național”, a apreciat Constantin Șovăială, vicepreședintele cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*