Consiliul Județean s-a reunit astăzi în ședință extraordinară convocată de îndată.
Consilierii au aprobat în unanimitate depunerea, în numele Unităților Administrativ-Teritoriale din Județul Sibiu, a proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe de la nivelul Județului Sibiu”, gestionat de Ministerul Educației.
S-a aprobat deasemenea depunerea proiectului și în numele în numele Palatului Copiilor Sibiu, unitate aflată în subordinea directă a Ministerului Educației.
Totodată proiectul va fi depus și în numele unităților de învățământ aflate în subordinea Consișliului Județean.
Este vorba de Centrul Şcolar de Educație Incluzivă Mediaș, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Dumbrăveni, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Centrul Şcolar de Educație Incluzivă nr.1 Sibiu, Centrul Şcolar de Educație Incluzivă nr.2 Sibiu și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu.
Valoarea totală a proiectului este de 17.998.740,99 lei fără TVA.
„ La nivelul unităților de învățământ s-a identificat nevoia de investiții care să se concentreze pe creșterea calității actului educațional, prin asigurarea dotărilor necesare: sălilor de clasă, cabinetelor de psihoterapie, inclusiv a laboratoarelor de specialitate și atelierelor școlare. Starea și tipul infrastructurii educaționale au impact nu numai asupra accesului la educație, ci și asupra calității acesteia, asupra moralului și sănătății mentale a copiilor și cadrelor didactice precum și asupra capacității școlii de a utiliza metode pedagogice moderne” se arată în referatul de aprobare a hotărârii de Consiliu Județean.
Tot în ședința de astăzi au mai fost votate proiectul de hotărâre vizând aprobarea rectificării bugetului local al Județului Sibiu pe anul 2023, precum și proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății Drumuri și Poduri S.A. Sibiu pe anul 2023.