Consilierii de probațiune din nou în stradă și în greva foamei

Astăzi, 02.04.2024, o treime din consilierii de probațiune din toată țara, afiliați sau neafiliați Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune și ai Sindicatului PROLEX din România, au protestat între orele 11:30-13:30, în fața Palatului Victoria din București, ca urmare a faptului că nu și-au primit integral salariile de la începutul anului.

 

Foto: Serviciul de Probațiune Sibiu

Alte câteva zeci de consilieri care au rămas la sedii au intrat în greva foamei și restul  protestează prin grevă japoneză.

Foto: Serviciul de Probațiune Sibiu

„De la Sibiu, 2 consilieri de probațiune s-au deplasat la București pentru protest, 3 consilieri se află la sediu în greva foamei și restul solidarizează prin grevă japoneză.

Din anul 2018 (de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017), personalul de probațiune a rămas cu salariile diminuate, ca urmare a unui calcul greșit și abia după 6 ani de procese în instanțe s-a emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 1407/03.08.2023 prin care s-a stabilit un nou nivel de salarizare, însă doar scriptic, fără a fi însă pus în plată. Doar în decembrie 2023, după ce 130 de consilieri de probațiune din țară au făcut greva foamei pentru o lungă perioadă de timp, s-au primit retroactiv salariile corecte, însă normalitatea a fost de scurtă durată, pentru că din ianuarie 2024 angajatorul a revenit la salarizarea eronată din iulie 2023.

Foto: Serviciul de Probațiune Sibiu

Motivul invocat de angajator este acela că în bugetul Direcției Naționale de Probațiune nu există banii necesari pentru plata salariilor integral până la finele anului 2024, astfel că s-a luat decizia de a se plăti doar parțial salariile. Suma necesară, până la finale anului, pentru acoperirea integrală a salariilor este de aproximativ 30.000 mii lei.

Consilerii de probațiune sunt un grup profesional mic (sub  700 de consilieri în întreg sistemul), nici 10 % din totatul grefierilor la nivel național și sub 3 % din totalul angajaților din sistemul de justiție. Cu toate acestea, economiile la bugetul de stat realizate prin efortul consilierilor de probațiune sunt de aproximativ 700.000 lei lunar (costul supravegherii pentru 100.000 persoane și obligațiile civile care se recuperează prin intermediul serviciilor de probațiune), prin degrevarea sistemului penitenciar, plus beneficiile indirecte prin integrarea socială a  persoanelor supravegheate pe piața muncii, în libertate, ca plătitori de taxe și impozite.

Foto: Serviciul de Probațiune Sibiu

Munca unui consilier de probațiune este complexă, solicitantă și riscantă, toți consilierii având studii superioare multidisciplinare (juridice, psihologie, asistență socială și sociologie), mulți cu doctorate în domeniu. La fel de solicitant este si accesul în sistem, unde concursul de admitere durează câteva luni, cu multiple probe la nivel național.  Pentru ce? Pentru un salariu debutant de 3200 lei și abia după obținerea tuturor gradelor  (4 examene derulate la nivel național) și 7-8 ani de vechime în sistem să atingă salariul mediu net în sistemul de probațiune, de 4500 de lei, acesta fiind singurul beneficiu al muncii depuse. Consilierii de probațiune nu au niciunul dintre drepturile altor categorii profesionale din sistemele de justiție, penitenciare sau de interne:  decontarea chiriei, a cheltuielilor de efectuare a navetei, pensie specială, nici măcar decontarea medicamentelor sau a banalilor ochelari.

Foto: Serviciul de Probațiune Sibiu

În situația în care problemele actuale nu se vor rezolva,  există riscul  ca acest personal să părăsească sistemul, având în vedere că în toate domeniile juridic/psihologic/asistență socială nivelul de salarizare este net superior.

Atragem atenția Guvernului că strategiile de dezvoltare a unui sistem se realizează cu oameni, profesioniștii fiind cea mai importantă resursă a sistemului de probațiune. În lipsa alocării fondurilor necesare pentru corectarea salarială, acest sistem va involua și va antrena costuri înzecite atât pentru guvern cât și pentru societate” se arată într-un comunicat de presă transmis de sindicaliștii din cadrul Serviciului de Probațiune Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*