Consilier CNADNR: Toate autostrăzile din România sunt șvaițer, sunt ca Sibiu-Orăștie. Demolarea a fost o greșeală

Toate autostrăzile din România sunt pline de gropi și au aceleași probleme pe care le-a avut și tronsonul Sibiu-Orăștie, care a fost demolat, a declarat, luni, Alin Goga, consilier juridic în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
El este și reprezentant al Grupului de inițiativă pentru restructurarea și reprofesionalizarea CNADNR, care, alături de Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din România, a organizat o conferință de presă cu scopul de a demasca neregulile din activitatea companiei de drumuri. „Toate autostrăzile sunt șvaițer, sunt ca Sibiu-Orăștie. Ne-am săturat să spunem tuturor miniștrilor și prim-miniștrilor de aceste probleme”, a spus Goga.

El susține că acum nu mai pot fi executate nici măcar garanțiile. „Există un raport al Direcției de calitate care arată că toate autostrăzile au mari probleme, au defecte majore de construcție. Deși le-am plătit, ele au avut probleme la recepție și nu au recepție finală. Azi nu mai putem executa nici garanțiile. Constructorii ne lasă acum ca pe proști, pentru că Narcis Neaga (fost director general al CNADNR — n. r.) și alți directori generali nu și-au făcut treaba, iar Homor (Cătălin Homor, actualul director al companiei — n. r.) nu face decât să-i acopere”, a precizat Goga. Ideea a fost susținută și de Mihai Bășulescu, fost șef al CNADNR: „Astăzi, niciun proiect de infrastructură nu putem să spunem că nu are probleme. În ceea ce privește Sibiu-Orăștie, nu avem nici azi din punct de vedere juridic lămurit contractul cu constructorul”.

În ceea ce privește autostrada A3 București-Ploiești, lucrările nu au fost finalizate nici până în prezent, deși șoferii circulă de câțiva ani pe acest tronson, a mai spus Bășulescu. „Pe A3, de la kilometrul 6 centură, până la Ploiești, nici în ziua de azi lucrările nu au fost finalizate. Nici măcar nu există centru de întreținere, deși acest lucru era prevăzut în proiect. Această autostradă este cea mai mare ilegalitate care s-a întâmplat în România în ultimii 12 ani”, a menționat Bășulescu.

El a mai spus că probleme mari sunt și la centura orașului Cernavodă. „Ocolitoarea Cernavodă nici astăzi nu e gata, deși e pusă în funcțiune din 2012. Pasajele sunt cu probleme, există grinzi surpate care trebuie reparate”, a afirmat acesta.

La rândul său, Florin Dascălu, director de întreținere în cadrul companiei, a susținut că demolarea sectorului Sibiu-Orăștie a fost o greșeală, întrucât acel tronson ar fi putut fi consolidat și fără demolare. „Este o greșeală să demolezi 200 de metri de autostradă ca să vezi ce e în corpul autostrăzii. Nimeni nu face așa ceva. Puteau fi făcute sondări pentru asta. Acel tronson putea foarte bine să fie consolidat, pentru că există soluții tehnice pentru asta”, a susținut Dascălu.

DSC_0861

Potrivit acestuia, există probleme și pe podurile de pe autostrăzi și drumuri naționale, pentru că, până acum, atenția companiei s-a concentrat mai mult pe drumuri.

Alin Goga a acuzat și lipsa unei strategii coerente la nivelul CNADNR. „Spre exemplu, decât să facem noi drumuri expres în patru ani, mai bine luăm drumuri care sunt deja, cum sunt DN1 B sau DN2, care au o bandă și jumătate și le facem expres în doi ani”, susține el.

Totodată, Florin Dascălu a subliniat și lipsa de specialiști din cadrul CNADNR. „Dintre cei 6.000 de angajați ai companiei, doar 169 de oameni sunt ingineri de drumuri, adică 3%. Marile centre universitare scot ingineri de drumuri, iar statul nu îi folosește. Dintre cei 49 de șefi de secție, doar 29 sunt ingineri de drumuri, restul sunt absolvenți de relații publice, juriști, economiști. Sistematic, compania a fost condusă de neprofesioniști. Compania trebuie condusă de un inginer drumar, eu nu cred că în țara asta nu se găsește un inginer drumar”, a mai spus Dascălu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*