„Vineri, a fost un moment important în organizația județeană PSD Sibiu. Cei 554 de delegați ai organizațiilor locale din județ au ales conducerea organizației județene pentru următorii 4 ani.
Fiecare organizație a primit un număr de delegați (în baza unei formule de calcul) în funcție de rezultatul obținut la alegerile locale. În mod obligatoriu, din delegația fiecărei organizații au făcut parte și aleșii locali. La conferință au mai participat 40 de invitați și 70 de tineri care s-au ocupat de organizarea evenimentului.
Am avut și oaspeți de seamă: Victor Negrescu – vicepreședinte al Parlamentului European, Natalia Intotero – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Bogdan Ivan Gruia – ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Laurențiu Nistor – președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Le mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-au rostit la adresa mea și a organizației PSD Sibiu, dar mai ales le mulțumesc colegilor mei din județul Sibiu pentru încrederea pe care mi-au acordat-o alegându-mă pentru un nou mandat de președinte al Organizației Județene PSD Sibiu. Echipa de conducere este alcătuită, în proporție covârșitoare, din primari. Mă bazez pe sprijinul lor pentru ca, împreună, să muncim mai mult pentru că toți sibienii așteaptă de la noi proiecte care să conducă la modernizarea și dezvoltarea localităților, dar și măsuri de sprijin pentru toate categoriile sociale.
Imediat după conferința județeană, am fost din nou în mijlocul oamenilor. Sâmbătă și duminică, am fost alături de oamenii din comunele Micăsasa și Păuca, la evenimente de promovare a portului și tradițiilor populare, dar și a muzicii românești. La aceste sărbători ale comunității, cel mai important lucru este faptul că sunt sprijiniți și promovați producătorii locali. Adrian Suciu, aflat la primul mandat de primar al comunei Micăsasa, este un tânăr entuziast, cu viziune, dornic să realizeze lucruri bune pentru comunitate”.
Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu