Concursul „Sibiul cercetătorilor – știință, tehnologie și cultură“

Concursul „Sibiul cercetătorilor – ştiinţă, tehnologie şi cultură“ și-a propus sporirea interesului tinerei generaţii pentru domeniile ştiinţific şi tehnic, având ca tematică exemplificarea prin tehnici vizuale a modului în care rezultatele diverselor cercetări şi experimente pot avea efecte vizibile asupra dezvoltării şi prosperităţii oraşului Sibiu.

Noaptea Cercetătorilor 2016 la Sibiu

Concursul a fost lansat în luna mai și va fi încheiat în 20 septembrie, timp în care organizatorii așteaptă cât mai multe echipe formate din tineri elevi și studenți care să își pună imaginația la încercare, iar pasiunea acestora pentru știință și cercetare să dea roade prin prezentarea publică a unor proiecte interesante, inedite și provocatoare.

Premii atractive puse în joc

Echipele de proiect vor avea ca sarcină realizarea unor proiecte inovative, științifice sau tehnice, cu caracter experimental-demonstrativ, apoi realizarea unor filme care vor fi prezentate public pe pagina de Facebook a concursului unde vor fi vizualizate și votate. Evaluarea și punctarea proiectelor propuse va fi făcută cu respectarea următoarelor criterii: caracterul aplicativ al proiectului propus; impactul proiectului asupra dezvoltării orașului Sibiu și îmbunătățirii calității vieții locuitorilor orașului, reflectat prin răspunsul la întrebarea concursului; modul de prezentare al proiectului în cadrul filmului; numărul de voturi (like-uri) primite pe pagina de Facebook dedicată concursului. Rezultatele vor fi afișate în data de 22 septembrie, pe site-ul http://cercetare.ulbsibiu.ro/nc.html și pe pagina de Facebook a evenimentului. Vor fi acordate trei premii, în funcție de vârsta și categoriile instituțiilor din care vor proveni concurenții, facultate, liceu, gimnaziu. Vor fi acordate șase premii speciale: „Echipa cu cel mai inovativ proiect”, „Echipa cu cel mai bine realizat film de prezentare”, „Echipa cu cel mai aplicativ experiment”, premiul pentru cea mai amuzantă idee, premiul pentru cel mai popular proiect. Cadrul didactic care va avea înscrise cât mai multe echipe va fi răsplătit cu premiul „Cel mai activ profesor”.

Nouă locații

Deschiderea ediției 2017 a Nopții Cercetătorilor va avea loc vineri, 29 septembrie. Sibienii sunt așteptați cu aproximativ 100 de standuri, la: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Științe, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, Facultatea de Medicină / Biblioteca Universitară, Facultatea de Drept, Facultatea de Litere și Arte / Facultatea de Ştiințe Socio-Umane și Casa Armatei.

 

Sub genericul Nopții Cercetătorilor

Festivitatea de premiere a echipelor va avea loc vineri, 29 septembrie, la ora 15, în Aula „Avram Iancu” a ULBS situată în cadrul Facultății de Litere și Arte, premierea tinerilor cercetători fiind o avanpremieră a celui mai așteptat eveniment științific al toamnei, Noaptea Cercetătorilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*